Printre cele 12 cluburi participante la Campionatul Naţional de Taekwon-do tradiţional de la Dej s-a numărat şi King Do-Lions Oradea, care s-a situat pe locul 2 în clasamentul general, după gruparea organizatoare, Vulturii.

Delegaţia orădeană a cuprins 14 sportivi, antrenorii Tulkos Romeo şi Andreea Ganea şi arbitrul Camelia Ionescu. King Do a obţinut 8 locuri I, 5 locuri II şi 8 locuri III, la care se adaugă două premii speciale pentru Karina Mihuţa, declarată cea mai bună sportivă la copii fete şi pentru David Sferle, cel mai bun junior în competiţia masculină.

De la King Do-Lions au urcat pe podium următorii sportivi:


Locul I: Karina Mihuţa - tull copii 4-1Gup, luptă -12 ani/+40 kg şi tehnici speciale 11-14 ani; David Sferle - luptă seniori -92 kg; Denisa Cotuţ - luptă junioare -70 kg; Patrick Irimuş - luptă copii -12 ani/+40 kg; Carina Popa - luptă copii -10 ani/-30kg; Devid Blaga - luptă juniori -45 kg.


Locul II: Răzvan Cotuţ - luptă juniori -57 kg; Denisa Cotuţ - tehnici speciale junioare; Cseros Szofia - luptă copii -8ani/+25kg; Ionuţ Bohuş - luptă copii -10 ani/-35 kg; Saşa Chereja - spargeri forţă seniori.


Locul III: Andrei Iovan - luptă copii -8/-28 kg; David Sferle - tehnici speciale juniori.; Răzvan Cotuţ - tull juniori 1 dan; Denisa Cotuţ - tull junioare 1 dan; Ionuţ Fora - luptă juniori -75kg; Rareş Gurău - luptă copii -14/+60 kg; Saşa Chereja - luptă seniori -92 kg; Erdohati Tamas - luptă juniori -63 kg.

Cu acest prilej s-a desfăşurat şi un stagiu naţional tehnic pentru antrenori, instructori, arbitri și sportivi, condus de Mircea Muntean, examinat recent  pentru 7 DAN în Coreea de Nord.