LPS CSȘ Liberty Oradea a avut 4 sportivi angrenați în puternice competiții internaționale de judo în ultima perioadă. Cel mai bun rezultat l-a reușit Alex George Creț, orădeanul clasându-se pe locul al treilea la Cupa Africană de cadeți, care s-a desfășurat la Tunis.

Alex George Creț a prins podiumul după o evoluție destul de bună în cadrul categoriei 81 kg, fapt care i-a adus puncte importante în clasamentul mondial al categoriei. El a trecut în primul tur de un sportiv din Algeria pe care l-a învins la wazari, pierzând ulterior, prin același procedeu, în fața unui sportiv din Turcia, care, de altfel, a câștigat atât categoria, precum și concursul de la Berlin din urmă cu mai bine de două săptămâni. În lupta pentru locul al treilea, Creț a învins un tunisian tot la wazari. „Acest rezultat îl va propulsa pe o poziție superioară în clasamentul mondial al categoriei 81 kg cadeți în vederea calificări la Jocurile Olimpice de tineret care se vor desfășura în acest an la Buenos Aires, precum și la Campionatele Europene de cadeți care vor avea loc la Sarajevo”, a declarat Emil Morar, antrenorul sportivului. Tot în cadrul aceleiași competiții a concurat și Alexandru Popa, în limitele categoriei 60 kg, acesta fiind învins în primul tur de un sportiv algerian.

Doi reprezentanți la Teplice

Alți doi sportivi, David Fodor (73 kg) și Bianca Suciu (+70 kg), legitimați la LPS CSȘ Liberty Oradea, au participat împreună cu lotul național de cadeți la Cupa Europeană de la Teplice, în Cehia. „Fodor a avut o evoluție destul de bună, el învingând la ippon, în turul al doilea, pe un sportiv din Cehia. Ulterior a pierdut lupta cu un reprezentant al Sloveniei care ulterior avea să devină vicecampionul categoriei. În recalificări a mai obținut un succes în fața unui ucrainean, dar a pierdut meciul următor în fața unui polonez, înfrângere care l-a scos din competiție”, a mai spus Emil Morar, antrenorul sportivului. În schimb, Bianca Suciu a trecut de primul tur de o sportivă din Olanda, după care a fost eliminată din competiție de către o braziliancă, nebeneficiind ulterior de recalificări.

Pentru toți cei patru sportivi, dar și ceilalți cadeți orădeni pregătiți de către profesorii Olimpia Ianc și Emil Morar urmează un al concurs de anvergură în mai puțin de două săptămâni. Este vorba despre Cupa Europeană de cadeți care se va desfășura la Cluj-Napoca.