Bihoreanul Florin Ionuț Lupaș, legitimat la Crișul Oradea, s-a întors cu două medalii de la Campionatul European de powerlifting echipat, desfășurat la Plzen (Cehia). Lupaș a cucerit medalii de bronz în probele de genuflexiuni și îndreptări la categoria  +120 kg seniori, la care s-a impus Viktor Holinei din Ucraina.

„Cunoscând capacitatea lui de sportiv și caracterul, eram convinsă că, așa cum a făcut-o și anul precedent, Florin va urca din nou pe podium, chiar dacă a fost foarte greu să concureze cu greii Europei la această disciplină sportivă. A cucerit două medalii de bronz la seniori, care reprezintă un rezultat foarte important și pentru clubul nostru. Îl felicit în numele conducerii clubului atât pe el, cât și întreaga delegație!”, a afirmat Pető Dalma Csilla, director C.S. Crișul Oradea. Lupaș a fost însoțit în Cehia de Romeo Tulkos, coordonatorul secțiilor la CS Crișul. În competiția seniorilor România s-a clasat pe locul 7 din 19 țări, iar la juniori s-a situat pe locul 3.