Meciul orgoliilor la Sânmartin - Luceafărul Felix - FC Bihor
Dacă Luceafărul este invincibilă în retur, în care a înregistrat trei victorii şi două remize, FC Bihor a dezamăgit, doar etapa trecuta având o prestaţie mai aproape de aşteptările fanilor săi. Pentru antrenorul Luceafărului, victoria la scor (5-0) împotriva lui FC Baia Mare nu este relevantă. "FC Bihor e o echipă bună, omogenă, cu jucători tineri, dar luni nu a avut un adversar care să-i pună probleme deosebite. Poate lor le-a dat o stare de încredere, dar mai mult ca sigur că vor primi o altă replică din partea noastră decât le-au dat bămărenii", este de părere Leo Grozavu. Dacă pentru el este un meci obişnuit, în cazul jucătorilor se poate vorbi despre un joc special. "Pentru mine e un meci ca oricare altul. În acelaşi timp, însă, există orgolii şi ambiţii ale jucătorilor care se cunosc foarte bine şi au jucat între ei. Sunt sigur că rivalitatea va fi transpusă într-o dispută sportivă pe teren, la care publicul să vină în număr mare. Sunt convins că va fi un meci disputat, spectaculos, care va mulţumi spectatorii", consideră Grozavu. "Principalul" gazdelor susţine că Luceafărul, cu cinci succese, două remize şi trei eşecuri în propriul fief, porneşte cu prima şansă prin prisma faptului că evoluează acasă, dar că jocul este deschis oricărui rezultat: "Putem fi consideraţi favoriţi pentru că jucăm acasă, unde mă aştept să ne impunem jocul, dar meciul nu are o favorită certă". Leo Grozavu este implicat în premieră într-un derby local, în care antrenorilor le este mai uşor să motiveze jucătorii. "Până acum nu am fost parte implicată într-un derby local. Cert e că nu e nevoie de o motivare suplimentară a jucătorilor. Motivaţia principală o constituie dorinţa de a fi cel mai bun la tine în judeţ. Fiecare îşi doreşte foarte mult să tranşeze jocul în favoarea sa", a precizat antrenorul Luceafărului, echipă aflată pe locul 2 într-un clasament al returului. "Să nu fim euforici. Etapele intermediare nu contează, ci doar finalul. Atunci se trage linie şi obiectivul nostru este de a încheia pe un loc cât mai sus", a conchis Grozavu, care nu poate conta astăzi pe Ov. Ghilea, Miculescu - accidentaţi, iar Andor este incert. La FC Bihor, care în deplasare are o victorie, trei egaluri şi şase înfrângeri (golaveraj 6-19), nu va evolua Petrache - suspendat.
Echipe probabile:
Luceafărul: Samoilă - Mihuţ, Pocian, D. Mureşan, A. Achim - D. Muntean, Lupuţ, Z. Bundea - Codoban, T. Moldovan, C. Roşu. Antrenor principal: Leo Grozavu.
FC Bihor: Popescu - Moraru, S. Oltean, Deaconescu, Lupu - Florean, Coroian, Seleagea, Sorian - Mărkuş, F. Pop. Antrenor principal: Iosif Rotariu.
LIGA A V-A UNDEI ? SARBATORESC SI EI SAU...SUNT PREA PACATOSI? IERI S-A JUCAT DE EX. VULTURUL VERDE-FRONTIERA 2-8 ! AJUNG INFORMATIILE LA NOI DE PARCA TRAIM LA POLUL NORD.IN BATAIE DE JOC.