Într-o partidă contând pentru etapa a XIII-a a Diviziei A de baschet feminin, Grupa A1, formaţia orădeană CSM Universitatea a pierdut fără drept de apel jocul susţinut pe terenul echipei LMK Sfântu Gheorghe, scor 72-43 (21-5, 16-11, 21-12, 14-15).

 

Aşa cum era de aşteptat, disputa dintre cele cele două echipe a aparţinut în totalitate gazdelor, acestea jucând din primul şi până în ultimul minut cu aceeaşi intensitate, reuşind finalmente să obţină un succes meritat, care le menţine cu şanse mari în lupta pentru laurii de campioană. Gruparea pregătită de Veres Attila, ex-antrenorul echipei de baschet masculin CSM Oradea, a demonstrat încă o dată că reprezintă singura forţă să pună reale probleme campioanei en-titre, Municipal Târgovişte. Cu un lot garnisit cu jucătoare valoroase, prestând un baschet modern şi spectaculos, formaţia din Sfântu Gheorghe n-a avut niciun fel de emoţii în partida cu orădencele, care n-au reuşit să-şi depăşească rolul de sparring-partneri. Bazându-se ca de obicei pe evoluţiile americancei Brown, formaţia orădeană a jucat în nota obişnuită atunci când întâlneşte formaţiile de top ale ligii, adică modest, preocupată mai mult să limiteze proporţiile unui eşec previzibil. La fel s-a întâmplat şi miercuri, astfel că echipa orădeană a bifat al 12-lea eşec în grupa principală, iar singurul obiectiv real până la finalul întrecerii rămâne evitarea ultimei poziţii, a opta. Dacă îşi va păstra actualul loc, adică şapte, formaţia orădeană va egala cea mai bună clasare obţinută în ultimii ani în ierarhia primei ligi feminine de baschet.

Rezultatele înregistrate în etapa a XIII-a a Grupei A1 din Divizia A la baschet feminin:

BC Teleorman Alexandria - Rapid Bucureşti 68-41

CSM Satu Mare - BC ICIM Arad 74-67

SCM "U" Craiova - Municipal Târgovişte 56-108

LMK Sf. Gheorghe - CSM Universitatea Oradea 72-43

Clasament:

1. M. Târgovişte 13 12 1 0 1086-723 25

2. Sf. Gheorghe 13 12 1 0 907-721 25

3. BC ICIM Arad 13 8 4 1 866-764 20

4. BC Alexandria 13 7 6 0 814-805 20

5. Satu Mare 13 7 6 0 893-890 20

6. SCM "U" Craiova 13 4 9 0 854-1004 17

7. CSM "U" Oradea 13 1 12 0 708-918 14

8. Rapid Bucureşti 13 1 12 0 702-995 14

Etapa viitoare (24 aprilie): Rapid Marfă Bucureşti - CSM Satu Mare; Municipal Târgovişte - BC Alexandria; BC ICIM Arad - LMK Sfântu Gheorghe; CSM U Oradea - SCM "U" Craiova.