Meci atractiv la Ştei - Supercupa Bihorului la minifotbal
În acest an în judeţul Bihor au fost organizate două campionate de minifotbal, care au avut mare ,,priză'' la iubitorii balonului rotund. Baza Sportivă ,,Tineretului'' din Oradea a găzduit Campionatul Municipal Oradea, în timp ce campionatul zonal Ştei, a avut loc la Baza Sportivă Viitorul. Astfel, la Oradea titlul de campioană a fost câştigat de A.E.K. Hidişel, sprijinită substanţial financiar de Spiridon Baltsavias, lotul având în componenţă mulţi jucători de la FC Hidişel, echipă ce activează cu bune rezultate în Liga a IV-a. Antrenorul-jucător, Spiridon Baltsavias, are la dispoziţie pentru această finală următorul lot: Vlad Gheţe - Zeno Bundea, Răzvan Fărcuţa, Răzvan Pocian, Adrian Cozac, Delian Cuc, Dănuţ Indrieş, Adrian Ciocan, Cristian Teşan. Campionatul zonal Ştei a fost câştigat de I.P.A Beiuş a cărui antrenor-jucător este Remus Indrei, în cadrul lotului regăsindu-se jucători cu vechi state de servicii pe dreptunghiul verde: Tibor Szeleş, Levente Dobondi, Dragoş Balog, Ion Dumitra, Remus Ganea, Gheorghe Ursuţ, Alexandru Seica, Vlad Corb, Ionuţ Popa, Sorin Cigan, Traian Sabău. Meciul retur se va disputa peste două săptămâni la Oradea. Câştigătoarea se va califica la turneul final al Campionatului Naţional de minifotbal, iar învinsa va continua cursa în Cupa României.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.