Invincibilă în retur, Luceafărul Felix joacă astăzi pe teren propriu cu FC Olt, o formaţie care luptă pentru evitarea retrogradării. Prin prisma poziţiilor din clasament şi a locului de disputare a confruntării, echipa bihoreană are mari şanse să-şi mai adauge trei puncte, care să o apropie de podiumul seriei a II-a. Meciul de la Baza Sportivă din Sânmartin va începe la ora 17.00.

Clasată pe locul 13, primul salvator, FC Olt este cea mai slabă echipă din deplasare, unde a înregistrat doar două egaluri şi a pierdut nouă jocuri, golaverajul fiind şi el pe măsura bilanţului modest (4-18). În ciuda acestui aspect, antrenorul Leo Grozavu şi-a avertizat jucătorului asupra faptului că meciul nu e dinainte câştigat. "Aparent, jocul e facil, dar nu e deloc aşa, chiar dacă noi avem o situţie liniştită, iar adversarul e în suferinţă. Prin prestaţia noastră putem să ne facem jocul facil. Întâlnim o echipă luptătoare, capabilă să pună probleme, plus ca noi venim după o deplasare lungă, la Slatina, şi ne confruntăm cu unele indisponibilităţi", a spus "principalul" Luceafărului, care nu poate conta pe Pocian, Ov. Ghilea, Miculescu - accidentaţi, Mihuţ, Miron - suspendaţi. Grozavu este de părere că, printr-o atitudine corespunzătoare, Luceafărul poate continua seria pozitivă din partea a doua a campionatului. "Traversăm o formă bună, atmosfera e propice, mai trebuie să jucăm cu atitudine. Dacă jucătorii vor intra pe teren conectaţi la joc, vom fi mulţumiţi la final. Meci dinainte câştigat nu mai există. Trebuie să fim concentraţi tot timpul şi să fim modeşti, dar încrezători în forţele noastre", susţine antrenorul echipei bihorene, care a bifat opt jocuri fără înfrângere în retur. Luceafărul ocupă locul 7, dar o separă doar trei puncte de locul 3, care există şanse foarte mari să fie promovabil. "Rezultatele sunt încurajatoare, dar deocamdată nu am realizat nimic. Ne dorim să ajungem mai sus, dar e dificil. Sunt echipe multe în faţa noastră, cu potenţial mai mare, care şi-au propus în mod expres să termine pe locul 3. Noi ne dorim să arătăm pe teren că merităm să ajungem pe primele poziţii", a afirmat Leo Grozavu. Chiar dacă a evoluat fundaş, Grozavu este adeptul jocului ofensiv. "Mă bucur că adversarii îşi creează ocazii puţine la poarta noastră, dovadă că am luat doar două goluri în şapte meciuri, dar cred că cea mai bună apărare e atacul. O echipă fără un obiectiv pretenţios e important să joace ofensiv şi să aducă oamenii la stadion. Când nu ai presiunea rezultatului e important să joci spectaculos", a conchis antrenorul Luceafărului, grupare care acasă a contabilizat şase victorii, două remize şi trei eşecuri, marcând 13 goluri şi încasând şapte.

Formaţii probabile:

Luceafărul: Samoilă - G. Bogdan, Letan, D. Mureşan, A. Achim - Ianc, Lupuţ, Bundea - C. Roşu, T. Moldovan, Konyeha.

Antrenor: Leo Grozavu.

FC Olt: Bordea - Bogdanovici, Irimescu, Cruşoveanu, Giurcă - Corneanu, Pavel, Andrei David, Melcea - Bancu, Burcea.

Antrenor: Dan Oprescu.