Într-o partidă contând pentru etapa a XXII-a a Diviziei A de baschet masculin, CSM Leonardo Oradea a pierdut, joi seara, pe teren propriu, jocul cu BC Râmnicu Vâlcea. La finalul celor 40 de minute de joc, oltenii s-au impus cu 76-67 (20-19, 22-18, 17-12, 17-18). Formaţia orădeană are tot mai multe şanse ca, la finalul returului, să ocupe unul dintre ultimele două locuri ale ierarhiei naţionale, îngreunându-şi astfel şansele de a rămâne pe prima scenă.

Pe când activa în Divizia B, echipa orădeană se distra cu formaţia vâlceană, la fel s-a întâmplat şi sezonul trecut, când orădenii i-au ţinut la respect pe vâlceni, dar acum roata s-a întors. La capătul celui mai slab meci din actualul sezon, orădenii au fost învinşi clar de ultima clasată din prima divizie. Chiar dacă evoluţiile din ultimele două-trei partide lăsau impresia că orădenii sunt în revenire de formă, s-a dovedit că ne merităm actualul loc, că echipa orădeană traversează într-adevăr un moment de criză ce nu poate fi depăşit. Şi asta nu doar din motive financiare (se aude că ar fi unele probleme financiare în legătură cu contractele jucătorilor), ci şi din cauza componenţilor echipei. Pentru că şi dacă există astfel de probleme, ei sunt jucători care ar trebui să joace baschet, dar se pare că atitudinea şi mentalitatea lor nu este una de profesionişti, ci una de vedete cu fiţe. Este indamisibil să joci cu atâta nepăsare şi lipsă de respect la adresa publicului, care vine în continuare la meciuri şi susţine echipa într-un mod admirabil, să tratezi un adversar de sus şi apoi să pierzi într-un mod jenant. La partida cu vâlcenii, în afara lui Apostol şi Djordjic, ceilalţi jucători au jucat chiar şi sub nivelul unor juniori, făcându-ne să ne întrebăm ce caută la echipă, pentru ce au fost aduşi? Să retrogradeze echipa, să contribuie la revenirea baschetului în anonimat? Sperăm că nu, şi că într-adevăr aceşti jucători îşi vor reveni şi vor lupta pentru ca echipa orădeană să nu ajungă în postura deloc plăcută de a se reîntoarce în divizia B.
CSM: Morris 2, Apostol 13, Djordjic 22 (1x3), Trif 5 (1x3), Bellucci 20 (1x3), Klimas 2, Racoviţan 3, Lazar, Szijarto. Antrenori: Kosa Zoltan (principal) - Veres Attila (secund)
Vâlcea: Şenai 10, Mladenovic 20 (4x3), Lupusavei 10 (2x3), Belanovic 10 (1x3), Ilie 6 (2x3), Melnik 11, Andrei 4, Paşca 5. Antrenor: Cristian Achim
Celelalte rezultate ale etapei: CSU Cuadripol Braşov - U Mobitelco Cluj-Napoca 48-92; CSU Atlassib Sibiu - Rapid Dromeas Bucureşti 110-94; Dinamo Bucureşti - BC Târgovişte 99-66; CS Otopeni - Gaz Metan Mediaş 86-99; Elba Timişoara - BCMUS Argeş 91-71; CSU Ploieşti - BC Târgu Mureş 96-69.


Clasament
1. CSU Ploieşti 22 20 2 1922-1578 42
2. CSU Atlassib Sibiu 22 19 3 1942-1717 41
3. U Cluj-Napoca 22 15 7 1896-1692 37
4. Rapid Bucureşti 22 14 8 1791-1744 36
5. Dinamo Bucureşti 22 13 9 1848-1712 35
6. Elba Timişoara 22 13 9 1807-1719 35
7. BC Tg. Mureş 22 13 9 1970-1906 35
8. Gaz Metan Mediaş 22 13 9 1874-1808 35
9. BCMUS Piteşti 22 10 12 1833-1902 32
10. CS Otopeni 22 8 14 1856-1876 30
11. Cuadripol Braşov 22 6 16 1625-1883 28
12. BC Rm. Vâlcea 22 4 18 1591-1797 26
13. CSM Leonardo Oradea 22 3 19 1638-1882 25
14. BC Târgovişte 22 3 19 1592-1939 25


În etapa a XXIII-a, CSM Leonardo Oradea joacă astăzi, în deplasare, cu Rapid Bucureşti. Celelalte partide ale etapei a XXIII-a: "U" Mobitelco Cluj-Napoca - CSU Atlassib Sibiu, CSU Cuadripol Braşov - Dinamo Bucureşti, BC Târgovişte - CS Otopeni, BC Rm. Vâlcea - Elba Timişoara, Gaz Metan Mediaş - CSU Asesoft Ploieşti, BCMUS Piteşti - BC Tg. Mureş.