Unul dintre cei mai buni sportivi ai Liceului cu Program Sportiv (LPS) Bihorul, mereu în prim-planul competiţiilor interne de lupte libere şi greco-romane, ba chiar şi de judo, în ultimii ani, Marius Ţigan nu este văzut deloc de cei care răspund de loturile naţionale de profil, fiind mai mereu uitat de antrenorii reprezentativelor de lupte sau judo. Acesta este marele of al unui sportiv care de 10 ani slujeşte cu abnegaţie disciplina care l-a consacrat (lupte greco-romane), dar care a obţinut rezultate remarcabile atât la lupte libere şi, mai nou, la judo. Cel care i-a îndrumat primii paşi în luptele greco-romane, care i-a fost mereu alături în momentele de cumpănă, profesorul Florian Micle, nu înţelege de ce sportivul său este ignorat, voit sau nu, de cei din Federaţie, iar în rarele dăţi când este chemat la lot, este folosit doar ca partener de antrenament. "Federaţia Română de Lupte ar trebui, după regulament, să-i cheme la echipa naţională pe primii trei sportivi din finala Campionatului Naţional. Dar, trist şi adevărat, onor Federaţia îi cheamă la lot, dar numai ca parteneri de pregătire, nefiind încercaţi în competiţii desfăşurate în afara ţării. Un exemplu elocvent este Marius Ţigan (foto), multiplu campion naţional la lupte libere şi judo, vicecampion naţional la greco-romane, omis de pe lista sportivilor de lot, deşi ar merita cu prisosinţă o şansă de a-şi etala valoarea şi talentul în competiţii internaţionale", este de părere prof. Florian Micle. Pentru ilustrarea celor spuse mai sus, iată câteva din rezultatele şi performanţele obţinute de Marius Ţigan în 2006: - campion naţional la lupte libere; - medalie de argint la lupte greco-romane speranţe olimpice; - medalie de bronz la Internaţionalele României; - medalie de bronz la Cupa României; - medalie de bronz la turneul final pe echipe; - locul IV la individuale seniori; - locul II la concursul cu caracter de selecţie pentru Centrul Olimpic; - locul II la toate etapele de divizie "Speranţe olimpice"; - locul I la toate Memorialele Internaţionale desfăşurate la Oradea, Arad, Timişoara, Braşov. Se pare că toate aceste reuşite nu sunt suficiente pentru unii federali, care îl sar mereu din schemă pe unul dintre cei mai talentaţi luptători orădeni ai ultimului deceniu.