Marica ar prefera o grupă cu Rusia
Atacantul Ciprian Marica (foto) îşi doreşte ca echipa naţională de fotbal a României să facă parte din grupa de calificare la Campionatul European din 2012 alături de selecţionatele Rusiei, Austriei, Belarusului, Armeniei şi Andorrei.
"Grupa care-mi convine ar putea fi: Rusia, România, Austria, Belarus, Armenia, Andorra. Şi aici tot pe criteriu sentimental am ales. Rusia a ratat şi ea calificarea, nu trece printr-o perioadă foarte bună. Şi, glumind, dacă lipseşte amicul meu Pogrebnyak de la turneul final, ar fi ok pentru Stuttgart să reprezint eu atacul echipei la o asemenea competiţie. Cunoaştem bine Austria, ştim să ne ferim de paşi greşiţi în dubla cu ei. Iar Belarusul abia îl aştept, că mă ameninţă zilnic Hleb, de vreo săptămână, că, dacă picăm în aceeaşi grupă, or să facă instrucţie cu noi. A uitat cum le-am scos fotbalul din cap, dar poate o să le reamintim. Cu Armenia am marcat primul gol pentru naţională. Sunt şi fraţii Karamian acolo, fotbalişti buni, ne bazăm pe ei să încurce alţi contracandidaţi ai noştri. Iar Andorra nu cred că ne poate pune probleme", a declarat Marica pentru site-ul său personal.
Atacantul român al formaţiei germane VfB Stuttgart ar prefera ca echipa naţională să nu fie în aceeaşi grupă de calificare cu Spania, Israel, Slovenia, Georgia şi Insulele Feroe. "Spania îşi doreşte toată lumea s-o evite, nu mai trebuie să dau detalii de ce. Israelul e o echipă puternică, deşi n-au fost în prim-planul fotbalistic european. Am avut meci greu cu ei, i-am simţit puternici din teren, de-acolo. Vor chinui nume mari în aceste preliminarii. Iar de sloveni nu-mi aduc niciodată aminte cu plăcere, ne-au chinuit de câte ori i-am întâlnit. Georgia a avut mereu jucători de excepţie, care pot face diferenţa, iar în Feroe am avea o deplasare lungă, obositoare. De evitat", a mai spus Marica.
Tragerea la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2012, ce se va disputa în Polonia şi Ucraina, va avea loc, duminică, de la ora 13.00, în Palatul Ştiinţei şi Culturii din Varşovia. România se află în urna a doua a tragerii la sorţi a preliminariilor Campionatului European din 2012.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.