Fostul tehnician al formaţiei CFR Cluj cu care sezonul trecut a câştigat campionatul Ligii I, Cupa şi Supercupa României, Andrea Mandorlini, a fost numit, ieri, în funcţia de antrenor principal al echipei Hellas Verona, din liga a treia italiană (Serie C). În vârstă de 50 de ani, Mandorlini l-a înlocuit pe Giuseppe Giannini, fost antrenor la FC Argeş, demis în urma rezultatelor nesatisfăcătoare din acest început de sezon. În acest moment, Hellas Verona ocupă locul 12, cu 13 puncte, după disputarea a 12 etape din liga a treia italiană.