Manchester United, Braga şi Galatasaray, adversarii clujenilor
Plasată în a patra urnă valorică, CFR Cluj a avut parte de o tragere la sorţi destul de convenabilă. Clujenii au nimerit într-o grupă, H, cu Manchester United, Sporting Braga şi Galatasaray.
Manchester United a fost calificată direct în grupe, de pe locul 2 în Premier League sezonul trecut, Sporting Braga a trecut de Udinese după loviturile de departajare în turul 3 preliminar, iar Galatasaray a ajuns în grupe din postura de campioană a Turciei. Cea mai puternică grupă e cea din care fac parte Real Madrid, Manchester City, PSG şi Borussia Dortmund. Patronul lui CFR Cluj, Arpad Paszkany, nu şi-a ascuns optimismul după ce a aflat adversarii. "Orice grupă era grea. Manchester United este o forţă, Braga a devenit o echipă puternică în Portugalia, Galatasaray e foarte bună. Mergem la fiecare partidă să obţinem puncte. Dacă a putut o echipă din Cipru să iasă sezonul trecut din grupă, de ce să nu putem şi noi? Nu ne sperie nici un adversar, ne vom bate cu toţi. Dacă vom fi la fel de concentraţi cum am fost în preliminarii, cred că putem scoate rezultate bune, chiar şi cu United. Nu mă gândesc la locul 3. Mă gândesc pe rând la locurile 1, 2 şi apoi 3", a declarat Paszkany.
Componenţa grupelor:
Grupa A
FC Porto
Dinamo Kiev
PSG
Dinamo Zagreb
Grupa B
Arsenal
Schalke 04
Olympiacos
Montpellier
Grupa C
AC Milan
Zenit St. Petersburg
Anderlecht
Malaga
Grupa D
Real Madrid
Manchester City
Ajax Amsterdam
Borussia Dortmund
Grupa E
Chelsea
Şahtior Doneţk
Juventus
Nordsjaelland
Grupa F
Bayern Munchen
Valencia
Lille
BATE Borisov
Grupa G
Barcelona
Benfica
Spartak Moscova
Celtic
Grupa H
Manchester United
Sporting Braga
Galatasaray
CFR Cluj.
Datele la care se vor juca meciurile din grupele Ligii Campionilor sunt următoarele: 18-19 septembrie (prima etapă), 2-3 octombrie (etapa a II-a), 23-24 octombrie (etapa a III-a), 6-7 noiembrie (etapa a IV-a), 20-21 noiembrie (etapa a V-a), 4-5 decembrie (etapa a VI-a). Primele două clasate se califică mai departe, iar locul 3 va continua în Liga Europa. Finala Ligii Campionilor se va juca pe stadionul Wembley din Londra, în 25 mai 2013.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.