Majorare de salariu pentru Dani Coman
Conducerea clubului Rapid Bucureşti îi oferă portarului Dănuţ Coman o majorare de salariu şi prelungirea contractului cu un an sau doi pentru a continua în Giuleşti, a declarat directorul sportiv al grupării giuleştene, Viorel Moldovan.
Portarul giuleştean, care are contract cu Rapid până în 2009, a primit o ofertă de transfer de la echipa Levante, din prima ligă din Spania, unde i se promite un salariu substanţial. Chiar dacă nu are clauză de reziliere, Dănuţ Coman (foto) a solicitat o mărire a contractului pentru a continua la Rapid. "Noi nu putem să ne comparăm cu ceea ce i s-a promis din Spania, asta e clar. Pur şi simplu este un alt nivel. Dar încercăm pe cât posibil să îl mulţumim din punct de vedere financiar şi nu numai. I-am oferit şi prelungirea contractului pe încă un an sau doi. Eu spun că până la urmă rămâne, pentru că este sub contract cu Rapid oricum. Cel puţin până în iarnă să rămână", a spus Moldovan.
Directorul sportiv a explicat că gruparea giuleşteană nu este presată de achiziţionarea unui alt portar, chiar dacă spune că sunt şanse ca Edel Apoula Bete să fie cedat la Paris Saint Germain. "Există soluţii pentru aducerea unui alt portar, dar nu suntem presaţi de acest lucru. Şi asta chiar dacă Edel s-ar putea să plece la PSG. Suntem în discuţii cu cei de acolo pentru un transfer definitiv. Să vedem cum vor decurge lucrurile", a afirmat oficialul rapidist.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.