Liderul Ligii a IV-a Team Sport, Kinder Hocman Paleu-Cetariu, şi-a confirmat forma excelentă din acest debut de sezon, dar şi poziţia fruntaşă din clasament obţinând un succes emritat în confruntarea cu Cetatea Biharia. Deşi s-a impus doar la limită, formaţia din Paleu a controlat destul de autoritar meciul şi dacă n-ar fi plătit un tribut greu ratărilor, ar fi obţinut un succes la un scor confortabil.

Încă din startul jocului gazdele s-au instalat în jumătatea adversă, ocaziile la poarta lui Nemet succedându-se într-un ritm ameţitor în primul sfert de oră, când cei din Paleu au irosit câteva şanse mari de a înscrie. Printre cei care s-au remarcat la acest capitol s-au numărat vârful de atac Ramariavelo şi Jurge. Apoi, însă, oaspeţii au echilibrat oarecum partida, jocul derulându-se mai mult între cele două careuri. Finalul de repriză a aparţinut iarăşi gazdelor, acestea devenind iarăşi periculoase în atac, iar golul înscris de Jurge a venit firesc, atacantul din paleu înscriind cu o lovitură de cap bine plasată, în urma unui corner. După revenirea celor două echipe de la cabine, cei care au dat totnul au fost, oarecum neaşteptat, oaspeţii, presiunea din primele minute ale mitanului secund concretizându-se prin reuşita lui Kiss, gol cu capul din careul mic. Gazdele răspund aproape imediat, iar vârful de atac Ramariavelo, un jucător percutant şi generos la efort, înscrie în urma unei curse solitare, la finele căreia l-a driblat şi pe portar şi a înscris cu eleganţă în colţul lung. Jocul bun al gazdelor, elaborat şi plin de fantezie, cu multe scheme exersate îndelung la antrenamente, ce a atras aplauze spectatorilor, încântaţi de evoluţia spectaculoasă a favoriţilor, a fost concretizat de Rozsa, care marchează ca la antrenament, servit pe tavă de acelaşi Ramariavelo. Oaspeţii mai dau emoţii gazdelor, acelaşi Kiss "înţepând" balonul înaintea lui Bonta, ieşit inoportun şi indecis la 35 de metri, dar doar atât, pentru că până la final cei care au ratat cât pentru două meciuri au fost fotbaliştii din Paleu, care s-au impus meritat, dar cu ceva emoţii, la capătul unui meci care putea şi trebuia câştigat la o diferenţă de 3-4 goluri. Kinder Paleu rămâne lider, iar antrenorul Ovi Lazăr îşi păstrează invincibilitatea pe banca tehnică a gazdelor, de la venirea sa în februarie el nepierzând niciun meci.

Kinder Paleu-Cetariu - Cetatea Biharia     3-2

Marcatori: Jurge 37, Ramariavelo 48, Rozsa T. 66 / Kiss E. 47, 68

Kinder: Bonta - Cătană, Lupuţ, Şorca, Copaş, Tipiu (52 Grosu), Crişan, Ienciu, Corpaş (62 Rozsa), Ramariavelo, D. Jurge (75 Sundas).

Antrenor: Ovidiu Lazăr

Cetatea: Nemet - Oros, Molnar F., Nagy (20 Puşa), Zadori E., Kiss E., Pintea, Zadori S., Pandel, Zoica, Muzsnay (66 Almăşan).

Antrenor: Orban Jakab

Arbitri: Rareş Vidican - Ovidiu Timar, Cristian Bologan.

 Observator AJF: Cornel Pantea

La juniori: 2-0