Mai greu decât se anticipa
CSM U Oradea - LMK Sfântu Gheorghe 68-85
Formaţia CSM Universitatea Oradea a fost învinsă de una dintre favoritele la câştigarea titlului naţional în acest sezon, CSŞ LMK Sfântu Gheorghe, în etapa a XV-a a Diviziei A de baschet feminin. Succesul echipei oaspete s-a conturat mai greu decât se anticipa, gazdele având o evoluţie bună, în timp ce oaspetele n-au mai arătat acea prospeţime din turul campionatului, reuşind să câştige cu mai multe greutate decât se aşteptau.
Nimeni nu se aştepta la o minune în confruntarea cu puternica formaţie din Sfântu Gheorghe, angrenată cu şanse serioase în cursa pentru cucerirea, în premieră, a titlului naţional. Conform aşteptărilor, aceasta nici nu s-a produs, dar dacă evoluţia orădencelor a fost în ton cu creşterea valorică etalată în ultima perioadă, a surprins prestaţia destul de modestă a echipei din Sfântu Gheorghe, multe dintre jucătoarele de bază având evoluţii slabe. În această categorie intră jocul slab al jucătoarelor Vass, Diatta şi Duffy, ultima accidentându-se în ultimul sfert. De partea cealaltă, echipa orădeană s-a ridicat adeseori la înălţimea disputei, reuşind să pună în dificultate adversarele, mai ales pressingul din ultimul sfert incomodând vădit echipa oaspete, care a rezistat cu greu iureşului gazdelor. Din păcate, subţirimea lotului echipei orădene şi lipsa de experienţă a junioarelor din lot şi-au pus amprenta asupra evoluţiei din teren a gazdelor, acestea cedând în faţa unui adversar experimentat, care a ştiut să gestioneze finalul unei partide viu disputate, cu multe faze spectaculoase. Chiar şi după acest eşec scontat în bună măsură, formaţia orădeană îşi păstrează poziţia din clasament, având un coşaveraj superior în confruntările cu principalele urmăritoare, SCM U Craiova şi Rapid Bucureşti. Confruntată cu grave probleme financiare, acestea afectând vădit şi activitatea celorlalte secţii ale clubului orădean, formaţia pregătită de prof. Adriana Niculescu reuşeşte să treacă peste aceste dificultăţi şi continuă să lupte cu şanse pentru îndeplinirea obiectivului: calificarea în play-off. Din păcate, când greul luptei cade asupra a cinci jucătoare (cele trei americance, Tămăşdan şi Mesaros), când junioarele din lot mai au nevoie de multe partide pentru a câştiga experienţă şi când mai intervine câte o accidentare, aşa cum s-a întâmplat sâmbătă, iar Mesaros n-a evoluat niciun minut, îndeplinirea obiectivului devine o sarcină tot mai grea. Înaintea startului partidei, susţinătorii echipei oaspete s-au dat din nou în stambă. Exact când se intona imnul de stat al României, suporterii veniţi de la Sfântu Gheorghe au fluierat continuu, mai mult, mulţi dintre ei au intonat imnul secuiesc. O atitudine necivilizată şi care nu este singulară pentru cei din Sfântu Gheorghe, dar până acum, Federaţia n-a luat nicio măsură pentru a opri aceste manifestări.
CSM U Oradea - CSŞ LMK Sfântu Gheorghe 68-85 (15-20, 12-21, 14-20, 27-24)
CSM U: Gavra 5, Tămăşdan, Ulica 2, Hughes 18 (2x3), Sabău, Stoiedin 6, Jones 26 (1x3), Brown 11. Antrenor: prof. Adriana Niculescu
LMK: Duffy 5 (1x3), Sharnee 16, Vass 9, Ambrus 2, Sandor 3 (1x1), Diatta 7, Matovic 8, Nagy, Kajdacsi 18, Cazac 17 (1x3).
Au arbitrat: Alin Faur (Timişoara), Bogdan Podar (Cluj-Napoca); Comisar FRB: Radu Bucerzan (Timişoara).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.