În această săptămână, Oradea va găzdui un nou şi atractiv turneu de tenis, dotat cu Trofeul "D&C". Competiţia, având ca partener oficial firma D&C (care s-a mai implicat în acest an în susţinerea unor activităţi sportive locale, vezi "Năstase Trophy"), este organizată de clubul Voinţa Oradea, în colaborare cu Primăria municipiului Oradea, se adresează tenismenilor din toată ţară care doresc să participe la acest turneu. Concursul, de categoria a IV-a, este inclus în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Tenis, fiind structurat pe opt categorii de vârstă - 10 ani, 12 ani, 14 ani, 16 ani (băieţi şi fete), la care sunt aşteptaţi în jur de 200 de concurenţi. Meciurile se vor desfăşura pe terenurile de tenis de la baza sportivă "Voinţa", startul primelor jocuri urmând să se dea joi, 12 august, în jurul prânzului, iar finalele se vor disputa duminică, 15 august. Bugetul competiţiei se ridică la 100 milioane lei, iar valoarea celor 32 de premii care se vor acorda atinge suma de 40 milioane lei. Toate aceste informaţii au fost aduse la cunoştinţa mass-media cu prilejul conferinţei de presă organizată, ieri, la sediul firmei D&C, la întâlnirea cu ziariştii sportivi orădeni fiind prezenţi Radu Cărăban şi Sorin David, cei doi patroni ai firmei D&C, ing. Mircea Teodor Drăgoi, directorul CS Voinţa Oradea, Andrei Deac Dragomireşti, director al Direcţiei Judeţene pentru Sport Bihor şi antrenorul Mucenic Chirilov, directorul turneului orădean. Ambii patroni ai firmei D&C au subliniat sprijinul acordat sportului bihorean, subliniind că implicarea lor în această competiţie va fi de lungă durată, dorindu-se într-o permanentizare a acesteia, dar şi o creştere în valoare, urmărindu-se ca, în doi-trei ani, turneul să devină unul de categoria I. De asemenea, se doreşte ca această colaborare să continue şi în alt plan, în sensul ca unii sportivi extrem de talentaţi să poarte sigla firmei D&C în turneele interne şi internaţionale, astfel ca valorile tenisistice orădene să urce piscul performanţei, îndeplinindu-se pe această cale principalele obiective urmărite, adică sprijinirea şi susţinerea tinerilor în practicarea sportului, precum şi promovarea viitoarelor valori sportive.