Luptă în trei pentru locul 2
Oficialii naţionalei de fotbal a României sunt de părere că locul doi în grupa D reprezintă o ţintă realistă în preliminariile CM-2014. Cu toate că sorţii n-au fost tocmai potrivnici cu "tricolorii", selecţionerul Victor Piţurcă s-a plâns de dificultatea grupei.
"Este o grupă extrem de grea, în care vom reîntâlni vicecampioana mondială, vechii noştri prieteni, dar şi ai mei personali, pe care i-am întâlnit şi în campaniile trecute, şi la EURO 2008. În acelaşi timp, ne vom confrunta şi cu echipe care tind să devină din ce în ce mai puternice şi care trebuie tratate aşa cum se cuvine. Am încredere că ne vom putea bate cu şanse reale cel puţin pentru locul 2", a declarat Piţurcă. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat că Olanda este favorita grupei D de calificare la CM-2014, apreciind că România, Turcia şi Ungaria vor lupta pentru locul doi. "E o grupă echilibrată, cu trei adversare foarte bune, Olanda, Turcia şi Ungaria. Eu cred că Olanda e clar favorita grupei, este echipa cea mai puternică, sunt trei echipe, totuşi, care se vor bate pentru locul doi: Turcia, Ungaria şi România. Dar eu cred că nici Estonia nu trebuie scoasă din cursă. Oricum, Andorra şi Estonia sunt două echipe de la care nu ai voie să nu iei şase puncte. Dacă picam cu Norvegia sau Grecia în grupă, era clar că şansele noastre creşteau, dar nici aşa nu e rău, cred că ne putem bate pentru locul 2", a comentat Sandu.



Echipa Romaniei vine in competitiile serioase cu aere, fite si smekerii, mai prinde cate un moment de forma prin care nu face altceva decat sa mai incurce planurile si sansele echipelor serioase. Arbitrii seriosi cam stiu asta si sunt mai abitir cu ochii pe "tricolori" pentru a le mai taia "elanul"... De aici vesnicele smiorcaieli privind arbitrarile "partinitoare"... Veti mai vedea si auzi d'astea in preliminarii!!
Uram \"tricolorilor\" un merituos loc 6 la finalul preliminariilor, singurul loc ce li se cuvine de drept!!