Lupaşcu a fost decisiv - CS Oşorhei - FC Zalău 1-0 (1-0)
Pe Stadionul "Iuliu Bodola", CS Oşorhei a obţinut ieri după-amiază al 7-lea succes din seria a 5-a a Ligii a III-a la fotbal. Într-o partidă care a contat pentru etapa a 12-a, echipa bihoreană a depăşit la limită pe FC Zalău, cu scorul de 1-0 (1-0).
Partida a debutat cu un moment emoţionant, copiii de la SOS Autism Bihor conducându-i pe jucători şi arbitri spre centrul terenului. La iniţiativa primarului comunei Oşorhei, Ioan Pop, şi a "vicelui" Ionuţ Gligor, căpitanul echipei CS Oşorhei, Lucian Todea, a înmânat un plic cu suma de 10 milioane pentru copiii cu care soarta a fost nemiloasă, sumă provenită din primele de joc după succesul din etapa precedentă, de la Cluj-Napoca, cu Sănătatea. La rândul lor, copiii au oferit tablouri pictate de ei, celor 22 de jucători, arbitrilor şi celor doi antrenori principali. Contrar aşteptărilor, prima ocazie de gol a apărut în minutul 18 la poarta gazdelor, şutul lui Ionaşcu din 10 m trecând pe lângă poartă. CS Oşorhei n-a stat pe gânduri şi la prima ocazie de gol a deschis scorul, în minutul 20: Lukacs a fost lansat în adâncime, a recentrat pentru Lupaşcu, care a marcat de la 8 m, cu un şut din voleu (1-0). Fostul jucător de la CS Oşorhei, Bulz, actualmente component al grupării sălăjene, şi-a lăsat echipa în inferioritate numerică, în minutul 34, pentru primirea celui de-al doilea cartonaş galben. Cu un om în minus, FC Zalău a dominat mitanul secund. În minutul 56, Tăut a salvat un gol ca şi făcut reuşind să respingă peste poartă din 3 metri. Oaspeţii au avut câteva raiduri incisive în careul gazdelor, care însă au rezistat. În minutul 73, Sabou, fostul mijlocaş al lui CF Liberty Salonta, a trimis aproape de vinclu, din lovitură liberă, de la 25 de metri. După un minut, Briciu l-a lansat pe Lupaşcu, dar marcatorul golului a trimis în plasa laterală.
Marcator: Lupaşcu 20
CS Oşorhei: Sălăjan - Ştefănuţ, Şerban Pop, Tăut, Cura - Magda, Pereţ (54 Pintea), Todea (46 Ban), Galea (83 Fitero) - Lukacs (62 Briciu), Lupaşcu.
Antrenor: Cosmin Bodea.
FC Zalău: Chiş - Lung (71 Jula), Cosma, Bulz, Negrean - Bode, Sabou, Maior (54 Teglaş), Ionaşcu (29 Ţiriac) - Trip, Dumiter (46 Cornaci).
Antrenor: Marius Paşca.
Declaraţii după meci:
"Importante sunt cele trei puncte pe care le-am obţinut astăzi. Nu am evoluat strălucit, dar am obţinut victoria. Se mai întâmplă şi astfel de lucruri", a declarat antrenorul gazdelor, Cosmin Bodea. "A bătut echipa mai bună. Sunt supărat pe fundaşii centrali şi pe portar care au greşit la golul gazdelor. Ne-am creat două-trei situaţii de gol, dar nu am reuşit să le fructificăm", a răsspuns Marius Paşca, antrenorul echipei FC Zalău.
Celelalte rezultate consemnate în etapa a 12-a din seria a 5-a as Ligii a III-a la fotbal:
Naţional Sebiş - Olimpia Satu Mare 3-2 (2-2)
Marcatori: Coţan 9, Neşculescu 33 - 11 m, Botiş 90+4 / Hanus 23, Iuhasz 25
Europa Alba Iulia - Jiul Petroşani 2-2 (1-1)
Marcatori: M. Cristea 48, Muntean 67 / Matei 14, Ursache 61
Plimob Sighetu Marmaţiei - Unirea Dej 0-2 (0-1)
Marcatori: Găvruş 33, R. Stan 76
Şoimii Pâncota - Seso Câmpia Turzii 3-2 (2-0)
Marcatori: Huţanu 12, Al. Pavel 31, Al. Mihai 82 / V. Pop 50, G. Marinescu 70 - 11 m
Partida FC Hunedoara - Sănătatea Cluj-Napoca se dispută astăzi, de la ora 14.00.
FCM Turda a stat.
CLASAMENT
1. FC Hunedoara 10 9 1 0 23-7 28 (+10)
---------------------------------------------------------------------------------------------
2. CS Oşorhei 11 7 1 3 17-10 22 (+7)
3. Unirea Dej 11 6 2 3 16-9 20 (+5)
4. Şoimii Pâncota 11 5 4 2 20-11 19 (-2)
5. Olimpia Satu Mare 11 6 1 4 16-11 19 (+7)
6. FC Zalău 11 6 0 5 31-19 18 (+3)
7. Naţional Sebiş 11 5 1 5 19-21 16 (-2)
8. Europa Alba Iulia 12 3 4 5 12-19 13 (-5)
9. Sănătatea Cluj 10 3 2 5 17-18 11 (-7)
10. Jiul Petroşani 11 2 5 4 12-13 11 (-4)
11. Seso C. Turzii 11 3 2 6 15-18 11 (-4)
------------------------------------------------------------------------------------------
12. Plimob Sighet 11 2 0 9 6-25 6 (-12)
13. FCM Turda 11 1 3 7 6-29 6 (-9)



Comentarii
Nu există nici un comentariu.