Lucescu: "Nu meritam să pierdem"
Selecţionerul echipei naţionale a României, Răzvan Lucescu, a declarat după meciul amical de miercuri cu Turcia, scor 0-2, că "tricolorii" nu meritau să piardă, mai ales că primul gol a venit după o mare greşeală de arbitraj.
"Fac parte din fotbal greşelile mari de arbitraj, e păcat de munca băieţilor. Am întâlnit un adversar foarte tehnic, valoros. Au avut un plus de valoare, dar datorită organizării şi determinării băieţilor am reuşit să compensăm, am stat bine pe teren, am avut şi contraatacuri periculoase. Raportul marilor ocazii e egal, ar fi fost just un rezultat de egalitate. Greşeală foarte mare de arbitraj la penalti, dar şi când am pierdut mingea şi am ajuns într-o astfel de situaţie. Moralul poate fi ridicat, jucătorii trebuie sa aibă încredere, au jucat cu un adversar puternic. Nu meritam să pierdem", a spus Lucescu la TVR.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.