Liga a III-a la fotbal a ajuns la etapa a XVII-a, partidele acestei runde fiind programate astăzi şi mâine. Dintre cele două echipe componente ale seriei a 5-a, doar Luceafărul Oradea va evolua, CF Bihorul Beiuş având etapă liberă. Luceafărul are prima şansă în meciul de pe teren propriu cu CSM Şcolar Reşiţa, programat astăzi, de la ora 15.00, pe stadionul din Borş.

În runda inaugurală a returului, Luceafărul a remizat (0-0) pe terenul echipei Gloria Arad. Astfel, distanţa care-i separă pe orădeni de ocupanta locului secund, FC Hunedoara, s-a redus la trei puncte. Se ştie însă că hunedorenii n-au drept de promovare, însă orădenii trebuie să fie precauţi, nefiind exclus ca în orice moment Federaţia Română de Fotbal să revină asupra deciziei luate în pauza competiţională. La gazde nu va evolua Indrieş - accidentat, dar va reveni Cura, suspendat etapa precedentă. În ciuda poziţiei din clasament, Şcolar Reşiţa poate fi un adversar incomod, mai ales că în această iarnă şi-a completat lotul cu câţiva jucători care au evoluat şi în eşalonul secund, precum Feleagă, Gurici, Mihalcea, Gideon. Etapa trecută, reşiţenii au stat, astfel că au disputat un meci amical cu ACS Recaş, una dintre echipele bune ale seriei a 5-a, încheiat nedecis (0-0).

Echipe probabile:

Luceafărul: Goia - Letan, Magda, Cura, D. Muntean - Ianc, Ov. Ghilea, Svarczkopf, Codoban - Ember - Lupaşcu. Antrenor principal: Dacian Nastai.

CSM Şcolar: Haidău - Ciobai, Feleagă, Gurici, Dragu, Şandru, Breşneni, Mihăilă, Miok, Bârsanu, Dochiţa. Antrenor principal: Flavius Stoican.

Arbitri: Virgil Luca (centru) - Dan Tranca (ambii din Timişoara) şi Raul Ghiciulescu (Lugoj) - asistenţi. Observatori: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca) şi Cristian Vasc (Baia Mare).

Etapa a 17-a mai programează partidele:

Astăzi, ora 15.00: CFR Simeria - FC Timişoara II

Mâine, ora 15.00: FC Hunedoara - Unirea Sânnicolau Mare, Autocatania Caransebeş - Naţional Sebiş, Nova Mama Mia Becicherecu Mic - Gloria Arad.

Termo Tr. Severin * - Millenium Giarmata 0-3.

CF Bihorul Beiuş şi ACS Recaş stau.

CLASAMENT

1. Luceafărul Oradea         14     10     3       1       29-10         33 (+12)

............................................................................................................

2. FC Hunedoara                 14     9       3       2       26-11         30 (+9)

3. CFR Simeria                   14     6       5       3       32-13         23 (+5)

4. Naţional Sebiş                 14     7       2       5       16-13         23 (+2)

5. Autocatania Caransebeş  14     6       4       4       17-14         22 (+4)

6. ACS Recaş                     13     6       3       4       21-15         21 (0)

7. Unirea Sânnicolau            14     6       3       5       18-16         21 (0)

8. Termo Tr. Severin *           14     5       4       5       18-19         19 (+1)

9. Gloria Arad                      14     4       4       6       19-20         16 (-11)

10. FC Timişoara II               14     4       4       6       17-20         16 (-5)

11. Millenium Giarmata         14     3       6       5       21-29         15 (-6)

12. Şcolar Reşiţa                  13     3       4       6       9-20           13 (-8)

13. CF Bihorul Beiuş           14     2       2       10     12-38         8 (-16)

..........................................................................................................

14. Becicherecu Mic              14     1       3       10     8-25  6 (-12)

* Termo Turnu Severin s-a retras din campionat după încheierea turului şi va pierde restul meciurilor cu 0-3.