Luceafărul şi Gloria Arad au remizat amical
Echipele din Liga a III-a, Seria a 5-a, care au avut etapă liberă ieri, Luceafărul Oradea şi Gloria Arad s-au întâlnit ieri într-un meci amical pe terenul din Borş. La fel ca în ultima confruntare directă, şi această partidă s-a încheiat nedecis (2-2), după ce şi la pauză scorul era egal 0-0.
Arădenii au început mai bine repriza secundă, ajungând să conducă cu 2-0 în urma unor goluri marcate din penalty şi după o acţiune de contraatac. Luceafărul, care şi-a asigurat promovarea în liga secundă cu cinci etape înainte de finalul campionatului, a evitat înfrângerea în ultimele zece minute ale jocului, când au punctat C. Roşu (80) şi Buştea (88). Antrenorul principal Florin Farcaş a mizat din start pe Miron - Ianc, Cura, Letan, Muntean - Neaga, Ov. Ghilea, Codoban, Ember - Lupaşcu, Ţârlea. După pauză au jucat şi Paina, C. Roşu, Magda, Buştea, Cr. Andor, G. Bogdan şi G. Popescu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.