Învinsă în precedentele trei partide din retur, Luceafărul Oradea a întrerupt seria negativă sâmbătă, când a surclasat pe teren propriu, scor 4-0 (3-0), echipa secundă a Gloriei Bistriţa.

Conştienţi că un (semi)eşec le-ar fi spulberat orice speranţe de a evita retrogradarea, orădenii au evoluat cu ambiţie sporită şi în chiar primul minut au reuşit să-şi surprindă advesarul, după ce Ţârlea a finalizat cu capul centrarea lui Dumiter (1-0). După o jumătate de oră de echilibru, gazdele au lovit din nou decisiv. Şi nu o dată, ci chiar de două ori. Paina (31) a marcat din foarfecă laterală (2-0), iar Ţîrlea (32) a stabilit un scor de neprezentare după ce a driblat portarul (3-0). Scorul final l-a stabilit Adi Anca (64), care a finalizat centrarea lui Gavrilescu (4-0). Diferenţa putea fi şi mai mare, dacă Lupaşcu (68) şi Gavrilescu (84) nu ar fi irosit ocazii mari.
Oricum, victorie importantă pentru Luceafărul, care mai păstrează şanse de a rămâne în eşalonul trei. Pentru a realiza acest lucru are nevoie şi de puncte din deplasare, iar primul prilej îl constituie meciul de vineri de la Beiuş, cu CF Bihorul.
Luceafărul: Sălăjan - Indrieş (46 Ad. Anca), Magda, Cura, Morar - Ţîrlea (78 Grosu), Ov. Ghilea, Ember, Dumiter - Paina (62 D. Gavrilescu), Lupaşcu (70 Fl. Neaga). Antrenor principal: Florin Farcaş
Gloria II: Greab - Gâscă, Demian (69 Ad. Rus), Moloca, Oltean (62 Dobrescu) - Kovacs L. (46 Hazbei), Fizeşan, Rogozan, Rob - T. Moldovan (46 Nicoară), Pădurariu. Antrenor: Gheorghe Hurloi.