Probabil cel mai aşteptat adversar al bihorenilor din actuala ediţie de campionat a venit la Sânmartin după toate cele trei puncte dar şi cu o galerie pe măsura tradiţiei acestei echipe. Încurajată frenetic de cele câteva sute de ultraşi, Universitatea a tranşat 1-3 (1-1) duelul cu Luceafărul abia după ce Bogdan Lobonţ i-a introdus în teren pe experimentaţii Dorin Goga, Cristian Gavra şi Norbert Ianoş.

După o primă oră de joc în care situaţia din teren a fost în cea mai mare parte a timpului echilibrată, U Cluj a trecut la timonă impunând ritmul, mai ales după apariţia pe gazon a celor trei fotbalişti menţionaţi mai sus. Calitatea unui jucător precum Dorin Goga a făcut diferenţa, incursiunile lui atât pe stânga cât şi pe dreapta stârnind panică de fiecare dată în defensiva gazdelor. Mai mult, fotbalistul intrat în minutul 67 a oferit şi pasele de gol la ultimele două reuşite ale „şepcilor roşii”. Una peste alta, un succes meritat al oaspeţilor care au demonstrat prin valoare, organizare şi nu ultimul rând prin suporterii pe care îi au că merită cu adevărat să joace în Liga I.

 

Primă repriză în general echilibrată

Nu bine s-a dat drumul la joc că, în secunda 30, experimentatul Gabi Giurgiu a şi irosit prima şansă a vizitatorilor. Reacţia orădenilor a venit în minutul al 6-lea atunci când Vasile Pop a avut o incursiune periculoasă pe partea dreaptă. Acelaşi fotbalist al Luceafărului, cel mai periculos în partida de ieri, a reuşit de altfel deschiderea scorului. Pop a preluat o minge în poziţie centrală, undeva la 35 de metri de poarta adversă, a pătruns cu ea la picior şi, din interiorul careului, de la aproximativ 14 metri lateral-stânga, a şutat perfect la colţul lung lăsându-l fără replică pe portarul Dur-Bozoancă. Doar 5 minute a durat bucuria gazdelor. Până la golul egalizator, Taub a irosit cea mai mare şansă a alb-negrilor în minutul 13 atunci când a trimis bine cu capul dar portarul Moga a reuşit să respingă cu un reflex spectaculos. Tabela de marcaj s-a modificat două minute mai târziu atunci când Pârvulescu l-a luat la mână, cum se vorbeşte printre fotbalişti, pe Wanya, a pătruns singur în careu şi l-a executat la colţul lung pe Moga. Clujenii puteau face 2-1 în minutul 23 dar Iuliu Haţieganu l-a evidenţiat din nou pe Moga. Un moment discutabil s-a petrecut în minutul 27 atunci când Paraschiv a finalizat după ce a scăpat singur cu Dur Bozoancă dar tuşierul a indicat offside. În reluarea fazei la Digi Sport, meciul fiind transmis în direct, atacantul orădenilor părea a se afla în poziţie regulamentară.

 

Dorin Goga a făcut diferenţa

În debutul părţii secunde, aproximativ până în minutul 60, gazdele au fost mai prezente în joc irosind în acelaşi timp câteva situaţii periculoase. Putea fi 2-1 în minutul 61 dar Vasile Pop a dat pe lână minge din mijlocul careului mare, balonul venind dintr-o centrare de pe dreapta trimisă de Mitrică. Apoi a urmat momentul care a decis practic soarta partidei. Abia intrat în teren, Dorin Goga ia o acţiune pe cont propriu după care-i pasează decisiv lui Pârvulescu, acesta finalizând excact în aceeaşi manieră în care o făcuse Vasile Pop pentru bihoreni. Presiunea jucătorilor de atac introduşi în teren de către Lobonţ a continuat până la final, aceştia reuşind să mai înscrie încă o dată în minutele rămase. Scorul final l-a stabilit Gavra care a şutat în forţă, sub bară, după ce a fost servit excelent în careu de către acelaşi Dorin Goga. Aşa s-a scris istoria unei partide care a fost în general echilibrată până în momentul introducerii celor trei jucători ofensivi ai alb-negrilor, în repriza secundă.

În runda următoare „luceferii” vor evolua sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, cu UTA Arad, a 8-a clasată.

Luceafărul: Moga - Wanya (Fl. Drăgan 73'), Oros (cpt.), Al. Băican, Ciul - Mitrică (Bebey 74'), Prejmerean, Lu Yuefeng, Al. Dulca (Nemeş 81') - Vas. Pop, G. Paraschiv. Rezerve neutilizate: I. Rus - Core, Chiorean, Luduşan. Antrenor: Cristian Lupuţ

„U” Cluj: Dur Bozoancă - Al. Coman, Cordoş, I. Ursu, Berci - Sepsi, Gab. Giurgiu (cpt.)(Goga 67'), Taub - Haţiegan (N. Janos 46'), Axente (Gavra 62'), Nic. Pîrvulescu. Rezerve neutilizate: Iul. Dinu - Telcean, Abrudan, K. Twumasi. Antrenor: Bogdan Lobonţ