Deși salvată de la retrogradare, Luceafărul Oradea a continuat să joace cu motoarele turate la maxim și, pentru a 8-a etapă consecutiv, reușește să își păstreze invincibilitatea. Mai mult, bihorenii au izbutit revanșa perfectă împotriva lui Farul Constanța pe care a învins-o cu 5-0 (2-0) după ce pierduse exact cu același scor în partida tur disputată la malul mării.

Parcursul pe care Luceafărul îl are în această primăvară este extraordina dacă privim cum s-au desfășurat lucrurile în turul campionatului atunci când se afla în zona „nisipurilor mișcătoare”. În ultimele 8 etape orădenii au obținut 5 victorii și trei rezultate de egalitate, fapt care face ca formația bihoreană să urce între primele 8 echipe ale campionatului Ligii a II-a, exact poziția despre care vorbea Cristian Lupuț la începutul returului.

Superiori la toate capitolele

În etapa a 36-a a venit rândul Farului să fie învinsă de către formația orădeană chiar dacă echipa de la malul mării nu are o situație tocmai liniștită în acest final de sezon. Orădenii au făcut din nou un joc bun, în prima repriză consemnându-se numeroase faze de poartă. Dacă oaspeții au avut prima șansă de a marca, în minutul 7, prin Fotescu, acesta șutând puțin pe lângă poartă de la 14 metri, gazdele au fost cele care au marcat prin Paraschiv, tânărul atacant fructificând o minge venită de la Constantin Roșu după ce respingerea lui Diogo a fost ineficientă. Atacantul orădenilor, care a marcat al 10-lea gol al său în campionat, a trecut apoi în rolul de servant pasându-i decisiv lui Bebey care a făcut 2-0 după ce a scăpat singur cu Avram. În repriză secundă gazdele au păstrat același nivel de joc astfel că venirea golului al treilea a fost doar o chestiune de timp. Vasile Pop, abia intrat în teren, a obținut o lovitură de la 11 metri în minutul 64 pe care tot el a transformat-o ajungând astfel la cota 14 în actualul sezon. Cu 11 minute înaintea terminării timpului regulamentar, tânărul mijlocaș Nemeș a fost eliminat pentru o intrare cu talpa la Doumbia. Deși aflați în inferioritate numerică, „luceferii” au continuat să domine jocul iar fotbalul i-a răsplătit. Preoteasa a făcut 4-0 în minutul 86 după un șut din 10 metri care l-a lăsat fără replică pe Avram, iar apoi căpitanul Cristi Oros, în prelungiri, a stabilit scorul final (5-0) după ce a transformat un penalty obținut de Dulca.

Așadar succes categoric pentru Luceafărul care, în etapa viitoare, va evolua pe terenul Chindiei Târgoviște, formație cu mari șanse de promovare în primul eșalon.

Luceafărul Oradea: I. Rus – Mitrică, Cr. Oros, Yabre (69 Moihedja), Băican – C. Roşu (73 Nemeş), Chiorean, Preoteasa, Al. Dulca – Paraschiv (62 V. Pop), Bebey. Antrenor: Cristian Lupuț

Farul Constanța: R. Avram – Diogo Gomes, Antoche, Ehmann, Ispas – Celestino Silva, Doumbia, T. Moldovan – Moise (46 G. Păun), M. Şandru (46 Iani), Fotescu (67 Pacionel). Antrenor: Petre Grigoraş

Cartonaşe galbene: Chiorean 65 / D. Ispas 63, Doumbia 85

Cartonaşe roşii: Nemeş 79 / –

Arbitri: Dan Dreve (Cluj-Napoca) – Radu Despa, Nicolae Cristian Lucaci (Baia Mare)