Stadionul „Luceafărul” din Sânmartin ar trebui să găzduiască astăzi, de la ora 14.00, partida restantă din cadrul etapei a IX-a, amânată inițial din motive „pandemice” și care, dacă rezultatele testelor echipei gazdă nu vor fi toate negative, va fi decisă la „masa verde”.

CAO a stins focarul

Reamintim că această partidă, care trebuia să se desfășoare în contul etapei a IX-a, în data de 7 noiembrie, a fost reprogramată, fiindcă în curtea clubului CAO a izbucnit un focar de coronavirus. Nu mai puțin de 18 jucători și membri din staff-ul tehnic răspunzând pozitiv la testele făcute. Între timp, din aceeași cauză, a fost amânată și partida pe care alb-verzii ar fi trebuit să o joace în compania liderului SCM Zalău, în deplasare, și care a fost reprogramată pentru duminică, 22 noiembrie.

CA Oradea se află, încă, după două săptămâni de inactivitate și cu două partide restante, pe un promițător loc 4 în clasamentul Seriei a X-a, fiind din acest punct de vedere cea mai bine poziționată echipă bihoreană. Iar în cazul unui succes pe terenul din Sânmartin ar putea termina turul de campionat pe poziția a treia de care o desparte un singur punct. Tot un singur punct ar putea fi diferența dacă, după victoria previzibilă în fața Luceafărului, ar urma o alta la Zalău, față de... chiar liderul actual, SCM Zalău. Mai greu, dar și această izbândă ar fi posibilă, dacă luăm în considerare cum au decurs ostilitățile în partida tur de pe „Iuliu Bodola”, când încă alb-verzii nu-și cristalizaseră jocul și au fost nevoiți să se mulțumească cu doar un egal în partida de debut.

Atmosferă sumbră la Luceafărul

Dincolo, în tabăra cealaltă, a Luceafărului, nu se poate spune că optimismul este la el acasă. Cu un singur punct în clasament, dar și cu alte trei acontate la „masa verde” după al doilea forfait „pandemic” al echipei CSM Satu Mare, însă cu o nouă înfrângere suferită pe teren propriu, sâmbătă, în fața dejenilor de la Someșul (2-3), moralul tinerilor „luceferi” trebuie să fie la cote minime. Echipa a jucat destul de bine în ultimele întâlniri. Din cauza tinereții, a lipsei mai multor jucători experimentați, este inconstantă și uneori naivă în joc. Aceste neajunsuri au plasat-o, până la urmă, pe ultimul loc, ca deținătoare a „lanternei roșii„ a clasamentului. Însă, dacă au și puțin noroc, „bobocii'' Luceafărului pot să creeze probleme serioase unei echipe precum cea „vulturilor verzi”, care vine după o pauză forțată fără o pregătire adecvată în această perioadă de timp și al cărei aplomb în joc s-ar putea să fie mult diminuat în această situație.

Un principiu defect

Totuși, asupra acestei dispute planează și unele suspiciuni. Cârcotașii afirmă că, dacă în lotul Luceafărului „se descoperă”, întâmplător, un singur caz de Covid 19 și, prin urmare, nu primește astfel aprobarea DSP-ului pentru a juca această întâlnire, câștigă cele trei puncte puse în joc la masa-verde. Se pare că asta a prevăzut FRF în marea ei „înțelepciune” când a elaborat principiile de desfășurare a competițiilor adaptate contextului pandemiei și care, în asemenea caz, deocamdată ipotetic în speța noastră, sună astfel: „Dacă la data reprogramării, jocul nu poate fi disputat, indiferent din ce cauză (inclusiv dacă nu se poate desfășura din cauza echipei adverse), echipa care a cauzat reprogramarea va pierde jocul cu 3-0".

CLASAMENT - SERIA 10

1. SCM Zalău        9        6        3        0        26 - 11         21

2. Baia Mare 10      6        2        2        25 - 13         20

-------------------------------------------------------------

3. Someşul Dej      10      5        0        5        17 - 16         15

4. CA Oradea        8        4        2        2        14 - 11         14

5. Sportul Şimleu   8        3        3        2        13 - 15         12

6. CSC Sânmartin  9        3        2        4        13 - 14         11

7. Gloria Bistriţa    8        3        2        3        12 - 15         11

--------------------------------------------------------------------

8. Şomcuţa Mare   10      3        2        5        15 - 21         11

--------------------------------------------------------------------

9. CSM Satu Mare 9        2        1        6        12 - 20         7

10. Luceafărul Oradea     9        1        1        7        11 - 22         4