CA Oradea a câștigat această partidă restantă, după ce a dominat pe tot parcursul ei, însă nu în mod autoritar, și a fost nevoie de un șut norocos trimis spre final, care inițial a mângâiat bara interioară înainte de-a intra în plasa porții Luceafărului.

Gazdele, mai aproape de gol

Oaspeții alb-verzii au început cu ceva mai bine această întâlnire decât gazdele, primele ocazii de gol s-au derulat la poarta Luceafărului. Încă din minutul 4 „vulturii verzi” trec pe lângă deschiderea scorului la o fază în care C. Roșu este incomodat la limita regulamentului în momentul în care se pregătea să introducă balonul în plasă după o fază construită de Lezeu și Hosu. În general jocul s-a desfășurat cu precădere în jumătatea „luceferilor”, dar fără faze clare de poartă. Totuși după ce Roșu reia cu capul o minge pe lângă bara laterală în minutul 8, vine cea mai mare ocazie a meciului în minutul 12. Această ocazie le-a aparținut însă gazdelor, care au beneficiat de o lovitură de la 17 metri, lateral dreapta. Lovitura liberă a fost executată puternic de Denis Laza, iar mingea a lovit din plin bara transversală, după ce a fost ușor deviată de portarul Verdeș. Din bară, mingea a revenit în teren la doi metri de poartă, iar spre norocul oaspeților acolo nu se afla niciun jucător advers.  În minutul 33 după o degajare a lui Verdeș din propriul careu, Hosu scapă pe contraatac, însă dintr-o poziție promițătoare acesta trimite destul de aproape de vinclu. În rest, a fost mai degrabă un joc repetat de pase fără finalitate la pătrunderile în suprafața de pedeapsă.

Gol izbăvitor spre final

Partea a doua a jocului s-a derulat cam în aceleași coordonate, cu alb-verzii fără a putea sparge reduta ridicată de gazde. Mai mult, „luceferii” trec primii pe lângă deschiderea scorului în minutul 54, când, după o lovitură de colț, Jurcuț reia cu latul din șase metri, balonul trecând foarte aproape de bara din dreapta lui Verdeș. Apoi, treptat, jocul a devenit mai degrabă anost, probabil chiar plictisitor pentru urmăritorii neutri. Jocul este revigorat spre final mai ales datorită schimbărilor efectuate în ambele formații, „vulturii verzi” intrați în criză de timp încearcă poarta cu șuturi de la distanță. Astfel, a fost șutul lui Iacob de la 25 de metri, care a trecut la o palmă de bara laterală sau a lui Blăgea, care și-a încercat norocul de la circa 30 de metri balonul urmând același traseu. Au mai fost câteva bâlbâieli ale fundașilor gazdă în propriul careu de care însă oaspeții nu au fost în stare să profite. Și când se părea că harnica „puștime” a Luceafărului va reuși să scoată un egal din această partidă a venit minutul 87. După un corner mingea, trimisă spre poartă de alb-verzi, a fost respinsă de portarul Nergheș până la limita careului de 16 metri, central, de unde Iacob a reluat balonul cu un șut, nu prea tare, acesta întâlnind bara laterală pe interior, de aici scurgându-se în mod norocos în plasă. În minutele de prelungire Cherman mai trimite un șut sănătos, după o pasă a lui Pașca, deviat însă în corner.

Cu destulă trudă, CA Oradea a reușit să-și adjudece toate cele trei puncte, însă jocul ei nu a convins, iar duminică, de la ora 14.00, la Zalău, va avea o misiune cu mult mai grea în fața liderului SCM Zalău.

Luceafărul: Nergheș – Drăgan, Laza, Lacatâș, Gondor, Gunie (79 A. Farcaș), Gheban cpt. (79 Marina), Higyed, Balogh (64 Covaciu), S. Ban, Jurcuț (64 Tămaș). Antrenor: Ciprian Dianu

CAO: C. Verdeș – Urbanovski, Letan cpt., Mintaș,  Ioviță, Ardelean (59 Blăgea), Cherman – Roșu, Lezeu (74 Iacob), Costea (65 Pașca), M. Hosu (74 Dobrescu). Antrenor. Florin Farcaș

Arbitri: Răzvan Lădar (Zalău) – la centru; Daniel Nagy (Mediaș), Daniel Lar (Baia Mare) - asistenţi. Observatori: Mihai Jivan (Arad) - Nicolae Ion China (Baia Mare).

CLASAMENT LIGA III - SERIA 10

1. SCM Zalău        9        6        3        0        26 - 11         21

2. Baia Mare 10      6        2        2        25 - 13         20

--------------------------------------------------------------------------------

3. CA Oradea        9        5        2        2        15 - 11         17

4. Someşul Dej      10      5        0        5        17 - 16         15

5. Sportul Şimleu   8        3        3        2        13 - 15         12

6. CSC Sânmartin  9        3        2        4        13 - 14         11

7. Gloria Bistriţa    8        3        2        3        12 - 15         11

---------------------------------------------------------------------------------

8. Şomcuţa Mare   10      3        2        5        15 - 21         11

---------------------------------------------------------------------------------

9. CSM Satu Mare 9        2        1        6        12 - 20         7

10. Luceafărul Oradea     10      1        1        8        11 - 23         4