Cu doar o săptămână rămasă până la startul returului de campionat, Luceafărul Oradea şi-a pierdut antrenorul principal. Decizie total neaşteptată care vine să umbrească succesul din ultimul meci de verificare obţinut în faţa liderului Seriei a 4-a din Liga a III-a, ASU Poli Timişoara. Bihorenii s-au impus cu scorul de 3-1 (2-1) în duelul formaţiilor care ţintesc promovarea în eşalonul al doilea.

Net superiori bănăţenilor

Gazdele şi-au dominat clar adversarul, Luceafărul irosind alte câteva ocazii clare pe lângă cele trei goluri marcate. Faptul că s-au aflat faţă în faţă două echipe care sunt cu gândul la Liga a II-a s-a văzut după ritmul de joc al partidei. În primele 15 minute s-au înscris trei din cele 4 goluri. "Balul" a fost deschis de Arnăutu care a trimis balonul în plasă din 6 metri după o combinaţie cu Roşu, celălalt atacant care a completat lotul "luceferilor" în această iarnă. Echipa suporterilor timişoreni a restabilit egalitatea 5 minute mai târziu atunci când Bilia l-a învins pe Goia cu o lovitură de cap după o centrare venită din corner. În minutul 15 a ieşit la rampă Sorian care a executat perfect o lovitură liberă de la 22 de metri lateral-stânga, scorul devenid astfel 2-1 pentru orădeni. Acesta a fost şi rezultatul înregistrat la pauză cu toate că atât bănăţenii, o singură dată, cât mai ales bihorenii, în două rânduri, au irosit bune şanse de a marca. De menţionat că la una dintre cele două ocazii ale gazdelor, Roşu a trimis balonul în bară. În partea a doua evoluţia echipei finanţate de Ioan Blidaru a fost şi mai consistentă. În afara golului marcat de către Roşu în minutul 75, care l-a executat pe portarul oaspeţilor care era ieşit din poartă, Luceafărul a mai irosit alte 5 situaţii importante de a marca: de trei ori prin Balla în minutele 55, 65 şi 83 şi o dată prin Arnăutu (86) şi Ban (88).

 

Demisie inexplicabilă

Deşi se părea că totul funcţionează perfect la echipa momentului din fotbalul bihorean, iată că plecarea antrenorului Dan Dobai vine să infirme această stare de fapt. Tehnicianul şi-a anunţat echipa că renunţă chiar în ziua meciului susţinând că decizia sa este irevocabilă. De neînţeles acest gest în condiţiile în care conducerea clubului a avut grijă ca în această pauză competiţională să-i îndeplinească toate dorinţele în ceea ce priveşte completarea lotului de jucători. Remaniera făcută de Dobai în pauza de iarnă a constat în renunţarea la 12 jucători şi aducerea altor 9 dintre care 8 cu evoluţii pe prima scenă a fotbalului românesc. Renunţarea lui Dobai obligă conducerea clubului să găsescă o soluţie alternativă într-un timp foarte scurt în condiţiile în care campionatul se reia sâmbătă, 5 martie, atunci când bihorenii vor evolua în deplasare cu Csickszereda Miercurea Ciuc.

Luceafărul Oradea: Goia (46 E. Pap) - Drăgan, Nogo, Hlinca, Al. Radu (70 Supuran) - Sorian, Balla, Chiş Toie - I. Ban, Arnăutu, C. Roşu.

Antrenor: Dan Dobai

ASU Poli Timişoara: Burtic - Contescu, Bilia, Gălan, Damian (80 Sulea) - M. Stancu (60 Rebenciuc) - Vucea, Marin, Giuricici, Ghinescu - Bădăuță (68 Tulcan).

Antrenor: Sorin Brândescu

Arbitri: Daniel Dumuţa - Cristian Bologan, Ovidiu Timar.