Luceafărul, la apogeu!
A apărut în fotbal cu o grupă de copii şi după zece ani a ajuns în Liga a II-a. Acestea sunt extremele unui club, Luceafărul Oradea, care an de an a pus câte o cărămidă la temelia unui proiect de succes care a atins penultimul nivel al fotbalului românesc. De miercuri seara, după victoria (1-0) repurtată pe teren propriu în faţa Autocataniei Caransebeş, echipa orădeană şi-a asigurat şi matematic promovarea cu cinci etape înainte de finalul campionatului Ligii a III-a.
Pregătirile pentru sărbătoare au început în debutul partidei, după ce echipa orădeană, care avea nevoie doar de un punct pentru atingerea obiectivului, a deschis scorul prin Paina. Din acel moment, angajaţii unei firme pirotehnice au pregătit "terenul" pentru artificiile care urmau să brăzdeze cerul şi să confirme triumful Luceafărului. Desfăşurarea ulterioară a jocului i-a scutit de emoţii, astfel că finalul i-a găsit pe cei de la Luceafărul în culmea fericirii. "Campionii, Campionii" şi "Cine e pe primul loc, cine e pe primul loc, Luceafărul e" au fost scandările preferate ale jucătorilor care şi-au purtat pe braţe antrenorii şi conducătorii, nu înainte, însă, de a face o horă a bucuriei "udată" cu şampanie. "Anul acesta se împlinesc zece ani de când am înfiinţat Luceafărul. De când a luat fiinţă, acest club şi-a propus să fie în frunte şi ne-am luptat pentru asta. Campionatul trecut a fost mai greu, când echipa nu a avut rutina de acum, dar ne-am organizat mai bine şi cu un lot valoros şi omogen am promovat. Aniversarea a coincis cu această performanţă deosebită pentru noi. La începutul sezonului nu mă aşteptam să promovăm. Totodată este o realizare şi pentru Oradea şi judeţul Bihor, mai ales că în curând vom inaugura o bază sportivă modernă la Sânmartin. Dorim să avem o echipă bună de liga secundă cu jucători de perspectivă. Sperăm ca lucrurile să meargă bine în continuare", a spus finanţatorul Gavrilă Ghilea, care în această ediţie de campionat a mai beneficiat de aportul unui susţinător financiar. "Performanţa s-a obţinut şi cu sprijinul domnului Ioan Blidaru, cea mai bună achiziţie a Luceafărului din acest campionat", a adăugat Gavrilă Ghilea. Un artizan al promovării a fost şi preşedintele Dumitru Ghilea. "Mi-e greu să descriu în cuvinte satisfacţia pe care o am după munca depusă de-a lungul unui campionat. Cel mai important e că eforturile noastre nu au fost în zadar şi acum avem ocazia de a ne bucura", a afirmat conducătorul Luceafărului. Exceptând perioada petrecută la FC Bihor şi Silvania Şimleu, antrenorul principal Florin Fărcaş se confundă practic cu Luceafărul. "Sunt la Luceafărul de când m-am lăsat de fotbal. Felicit jucătorii pentru rezultatele din acest campionat şi mulţumesc conducerii că ne-a asigurat condiţii pentru promovare. Nu mi-a fost teamă niciun moment că vom rata obiectivul", a spus Florin Farcaş. După joc, echipa, stafful tehnic, adminstrativ şi invitaţii au sărbătorit succesul şi la restaurantul lui Papp Gyorgy din Paleu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.