După două săptămâni de antrenamente pe plan local, Luceafărul Oradea a început a doua fază a pregătirii. De ieri, liderul seriei a V-a din Liga a III-a efectuează până vineri un stagiu centralizat la Arieşeni. Antrenorii Dacian Nastai, Vig Zoltan şi Ioan Pap-Deac au deplasat un lot de 22 de jucători cu scopul de a pune bazele pregătirii fizice pentru partea a doua a campionatului.

Cinci au rămas acasă

Nu au plecat în cantonament, din motive medicale, portarul Bogdan Miron, care la sfârşitul săptămânii trecute a suferit o intervenţie chirugicală la genunchi, şi atacantul Gheorghe Popescu, diagnosticat cu oreion. Nu au făcut deplasarea nici Sălăjan, Buştea şi Dumiter, care până în vară vor fi împrumutaţi la alte echipe.

A revenit brazilianul Plinio

În schimb, a fost reinclus în lot brazilianul Plinio (25 ani), care s-a prezentat la reunire şi apoi şi-a încercat, fără succes, norocul la ACU Arad. "Joc mijlocaş şi chiar şi fundaş dreapta. Sunt din luna octombrie în România şi m-am obişnuit aici. La început am ajuns la Buzău, după ce în Brazilia am jucat la Portuguesa", a spus Plinio, care la sfârşitul anului trecut a evoluat în Liga a IV-a, la Viitorul Popeşti.

"Să facem o pregătire utilă"

La munte, staff-ul tehnic le-a pregătit jucătorilor câte două sau chiar trei antrenamente pe zi axate pe factorul fizic şi forţă.  "Ne dorim să facem o pregătire utilă şi să nu ne accidentăm. Vom lucra mai mult aerob şi la forţă, fără detalii tehnico-tactice. Mingea o vor vedea puţin după vreo două zile", a spus antrenorul principal Dacian Nastai, care este mulţumit de efectivul avut la dispoziţie. "Dispunem de un lot echilibrat. Mizăm pe calitate, nu pe cantitate. Aştept ca jucătorii să se implice în pregătire şi să treacă peste momentele mai grele din perioada asta. Sunt mulţumit de faptul că şi-au schimbat mentalitatea şi că au devenit mai disciplinaţi", a pecizat Nastai. Cu mingea vor lucra mai mult orădenii imediat după revenirea de la Arieşeni, pe perioada celui de-al doilea cantonament, de la Băile Felix, când antrenamentele se vor desfăşura şi pe terenul de la Baza Tineretului. Până atunci, jucătorii Luceafărului aleargă pe pantele înzăpezite ale munţilor în ideea că şi finalul campionatului îi va găsi tot la înălţime.

Lotul pentru Arieşeni

Portari: Goia, Sg. Ghilea

Fundaşi: Letan, Magda, Indrieş, Cura, Tăut, Molnar L., D. Muntean, Budău

Mijlocaşi: Ianc, Roşu, Ov. Ghilea, G. Bogdan, Svarczkopf, Codoban, Ember, Cr. Andor, Plinio

Atacanţi: Paina, Neaga, Ţârlea.