În ultima etapă a aLigii a III-a la fotbal, cele două echipe bihorene angrenate în Seria a VI-a, Luceafărul şi Bihorul Beiuş, au încheiat sezonul la egalitate de puncte. Dacă fotbaliştii Luceafărului şi-au continuat seria de victorii graţie cărora au reuşit să evite retrogradarea, învingând la scor echipa din Sighet, beiuşenii au cedat la scor de forfait jocul disputat pe terenul deja promovatei Voinţa Sibiu, fiind egalaţi la puncte atât de Luceafărul, cât şi de echipa din Odorheiu Secuiesc. Aşadar, Luceafărul Oradea - Marmaţia Sighet 7-2 şi Voinţa Sibiu - CF Bihorul Beiuş 3-0.

Rezultate înregistrate în celelalte meciuri ale ultimei etape: FC Cisnădie - FC Zlatna 3-0; FC Zalău - SESO Câmpia Turzii 2-1; Unirea Dej - Sănătatea Cluj-Napoca 1-1; Avântul Reghin - Unirea Ungheni 4-2; Voinţa Livezile - Gloria II Bistriţa 2-1; AFC Odorheiu Secuiesc - CSM Sebeş 1-0; Turul Micula* - Gaz Metan II Mediaş 0-3.

Primele locuri în clasament sunt ocupate de: 1. Voinţa Sibiu 78 p; 2. SESO Câmpia Turzii 71 p; 3. FC Cisnădie 55 p; 4. FC Zalău 54 p; 5-6: Bihorul Beiuş şi Luceafărul Oradea, ambele cu 53 de puncte.

A promovat în Liga a II-a echipa Voinţa Sibiu, în timp ce formaţiile Voinţa Livezile, Gloria II Bistriţa, FC Zlatna, Avântul Reghin şi Marmaţia Sighet au retrogradat în Liga a IV-a.