Localitatea italiană Follonica a găzduit recent Cupa Europeană de cadeţi (U18), întrecere de judo la care au luat startul 534 de sportivi din 35 de ţări. Unul dintre aceşti judoka a fost şi orădeanul Alex George Creţ, sportivul LPS Bihorul ocupând locul al 9-lea la categoria sa, o clasare onorabilă, având în vedere că a fost prima sa competiţie internaţională.

 

La evenimentul din Italia, ţara noastră a fost reprezentată de către lotul naţional de judo. Delegaţia tricoloră a cuprins 17 sportivi (8 băieţi şi 9 fete) unul dintre aceştia fiind şi orădeanul Alex George Creţ, legitimat la LPS CSŞ Liberty Oradea. Sportivul, care a concurat în limitele categoriei 81 kilograme, a susţinut patru meciuri, două fiind câştigate şi două pierdute. După ce a trecut de primul tur fără duel conform tragerii la sorţi, Alex Creţ l-a învins prin wazari, în turul al doilea, pe rusul Shishkin Gleb. Orădeanul a trecut şi de turul al treilea câştigând prin ippon lupta cu austriacul Wagner Andreas. În turul al patrulea a pierdut la wazari în faţa canadianului Arencibia Alexandre. În recalificări a fost nevoit să se vadă din nou învins, de data aceasta prin ippon, de către croatul Copic Ivan. În urma acestor rezultate, sportivul LPS Bihorul s-a clasat pe locul al 9-lea, un rezultat onorabil având în vedere că a fost prima sa competiţie de anvergură.