Două grupe de juniori, A şi A1, de la LPS Bihorul efectuează în aceste zile un stagiu centralizat de pregătire la Arieşeni. Sub îndrumarea antrenorilor Lucian Stance, Aurelian Pavel şi Vlad Gheţe, tinerii fotbalişti efectuează zilnic două antrenamente cu gândul la prestaţii superioare celor din tur.

Dornici de reabilitare

Din 29 ianuarie şi până în 5 februarie, lepesiştii sunt cantonaţi la Vila Giulia, unde beneficiază de condiţii optime de cazare, masă, antrenament şi refacere după efort. Pe lângă programul de alergări pe cărările montane, jucătorii fac antrenamente şi cu mingea pe terenul sintetic din imediata apropiere a stabilimentului.

Dacă juniorii A, născuţi în 1997-1998, activează în Liga Elitelor Campionatului Naţional, cei A1 (născuţi în anul 2000) joacă în Liga a IV-a juniori pentru FC Hidişel. Echipa juniorilor mari a avut un tur sub aşteptări, pe care l-a încheiat pe locul 11, dar dorinţa de reabilitare este mare. "Nu am făcut un tur reuşit. Am ratat nepermis de multe ocazii. Dacă fructificam măcar un sfert dintre ele stăteam liniştiţi la jumătatea clasamentului. Nu ne aşteptam la o asemenea clasare, dar sperăm ca în retur să remontăm situaţia. Nu va fi uşor, pentru că întrecerea este echilibrată şi mai puternică. E un lucru bun pentru fotbal. Mai bine pierd cu 0-1 au 0-2 cu FC Braşov, Gaz Metan Mediaş sau Ardealul Cluj decât să câştig cu 10-0 cu echipe modeste. Implicarea băieţilor este totală. Simt că pe umerii lor apasă o responsabilitate. De ei depinde dacă generaţia următoare va activa şi ea în elită", a comentat Lucian Stance, antrenorul juniorilor A, care are la dispoziţie cinci jucători noi: Mario Junc, Vlad Cacoveanu, Raul Mermeze, George Andor, toţi de la FC Bihor, Bartok Istvan (Academia Debrecen). "Vom fi mai puternici cu aceste transferuri şi sunt optimist că vom evita locurile 11-13, caz în care vom continua întrecerea în grupa de elită", a adăugat Stance.

 

Cantonamente pentru peste 200 de sportivi

În această iarnă, LPS Bihorul (director Dan Matei) a asigurat cantonament pentru aproximativ 220 de sportivi de la diferite secţii. "Asigurăm în mod gratuit condiţii de pregătire (cantonament, bazin, saună) cum puţine cluburi au la acest nivel. Afară această preocupare e o normalitate, dar la noi, din păcate, e un lucru ieşit din comun", a conchis directorul adjunct Lucian Stance.

Returul juniorilor A va începe pe 2 aprilie, însă până atunci LPS va disputa şi câteva jocuri de verificare cu LPS Satu Mare, Academia Gyula, Universitatea Oradea, precum şi trei partide oficiale pentru echipa care activează în seria I a Ligii a V-a. 

JUNIORI A

Portari: Răzvan Matei, Bogdan Hodoroabă

Fundaşi: Andrei Luca, Petruţ Deac, Andrei Venter, Sebastian Mândrilă, George Andor, Raul Cotea

Mijlocaşi: Bartok Istvan, Raul Mermeze, Vlad Cacoveanu, Carlos Covaciu, Cristian Erdei, David Sîrbu, Toth Mark, Nicolae Pătraşcu

Atacanţi: Mario Junc, Mihai Şandra, Denis Moza, Adrian Şuta.

 

JUNIORI A1

Portar: Alexandru Micle

Fundaşi: Alin Moza, Mădălin Genţiu, Bogdan Fuciu, Romeo Şipoş, Alexandru Rotar, Alex Pascu, Kalman David

Mijlocaşi: Dominik Silaghi, Vlad Toma, Antonio Kanalaş, Ahmed Humadi, Cristian Petrila, Samir Al Mahmoud, George Onaca, Dănuţ Reştea

Atacant: Răzvan Farcaş.