Patru echipe bihorene au participat la turneul minifotbal, organizat între Crăciun şi Revelion, în oraşul maghiar Nyiradony de către Federaţia Maghiară de Fotbal prin Direcţia Judeţeană Hajdu-Bihar. Cele opt participante, câte două din Bihor, respective Hajdu-Bihar, s-au duelat la două categorii de vârstă 2001 (U 10), respectiv 2002 (U 9).

DEAC Debreţin, gazdele de la Nyiradony şi LPS Bihorul au participat cu câte două echipe (la categoria 2002, orădenii au jucat sub titulatura de LPS-Bihorul-Ghibu Oradea, componenţii echipei frecventând Liceul Teoretic Onisifor Ghibu), în timp ce Unirea Valea lui Mihai şi CSU Partium Oradea s-au prezentat cu câte o formaţie. Primi au jucat la categoria U 10, iar orădeni, la categoria U 9. În ambele grupe s-a jucat în sistem fiecare cu fiecare, ierarhia finală fiind stabilită în urma punctelor acumulate. La ce mari, DEAC a încheiat pe primul loc cu punctaj maxim, LPS Bihorul (antrenor, prof. Petru Stoia) ocupând locul secund cu două victorii şi o înfrângere. Pe poziţia a treia s-a clasat echipa locală Nyiradony, iar pe patru, formaţia Unirea Valea lui Mihai (antrenor, Alexandru Fele). Orădenii au fost de neopriţi la categoria U 9, unde LPS Bihorul-Ghibu Oradea a câştigat turneul fără să cunoască gustul înfrângerii. Orădenii pregătiţi de prof. Nicolae Dragoş şi prof. Valentin Laslău) au acumulat şapte puncte, învingând ambele formaţi maghiare şi remizând cu CSU Partium (1-1). Pe locul doi s-au clasat gazdele turneului, iar pe trei, CSU Partium Oradea (antrenori, Iosif Boka şi Csaba Opre). Locul patru i-a revenit echipei DEAC pregătită de către Katona Zoltan, patronul firmei de echipament sportiv Team Sport care sprijină activitatea echipelor de fotbal din Liga a IV-a şi Liga a V-a Bihor. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Csige László, conducătorul Direcţiei Judeţene de Fotbal din Hajdu-Bihar, care i-a felicitat pe participanţi, acordând acestora medalii şi cupe. Oficialul maghiar a declarat că acţiunea face parte din şirul evenimentelor organizate în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal Bihor (preşedinte, Vancea Valer) ca o continuare a proiectului transfrontalier implementat în perioada octombrie 2009-septembrie 2010. Se doreşte ca turneul de la Nyiradony să devină tradiţional, iar în perioada de vară, întrecerea să aibă un corespondent şi în judeţul Bihor.

La categoria 2001, echipele bihorene participante au avut următoarea componenţă:

LPS Bihorul Oradea: Alexandru Paraschivoiu - Cristian Popivici, Aron Slăvescu, Fürtös Rareş, Ovidiu Meşter, Marcel Călin Popa, Vlad Bologan, George Voiţ, Tudor Miculescu, Emanuel Dat, David Paul.

Antrenor: Petru Stoia.

Unirea Valea lui Mihai: Fórián Krisztián - Nagy László, Serebán Gergő, Csomós Dominik, Gacsárdi Patrik, Gacsárdi Kevin, Szilágyi Sebastian, Szilágyi Olivér, Bertalan Krisztián, Gábor Kristóf, Torda Richárd.

Antrenor: Alexandru Fele.

La categoria 2002, CSU Partium a evoluat în formula: Makkos Krisztián, Nemes Arnold, Hutyra Erik, Bognár István, Hutyra Richárd, Dorsonszky Máté, Oláh Bertalan, Törős Csongor, Bognár András.

Antrenori: Iosif Boka şi Csaba Opre.