Lotus Felix face "acumulări" pentru un retur solicitant
După mai bine de două săptămâni de pregătire, desfăşurată mai mult la Băile Felix, jucătorii de la Lotus Felix au urcat, joia trecută, în cantonament, la Stâna de Vale. "Chinuiţi" serios de antrenorul Lucian Ciocan, jucătorii se pregătesc într-un mod foarte profesionist, conştienţi de faptul că acumulările din acest stagiu montan vor conta foarte mult în sezonul de primăvară. Aflată pe locul secund în seria a VI-a a Ligii a III-a, echipa bihoreană speră într-un retur foarte bun de campionat, la finele căruia să-şi îndeplinească obiectivul, clasarea pe una din primele două poziţii ale clasamentului.
Jucătorii sunt cazaţi la Vila "Hera", însă ei mănâncă şi folosesc sala de forţă şi baza de tratament de la Hotelul "Iadolina". De altfel, directorul complexului Stâna de Vale, Marinel Fuliaş, nu omite nici un amănunt pentru ca delegaţia de la Lotus să beneficieze de cele mai bune condiţii în acest cantonament.
24 de jucători sub comanda lui Lucian Ciocan
În cele 10 zile de cantonament, 24 de jucători au fost serios solicitaţi de antrenorul Lucian Ciocan: Câmpan, Moiş (portari), Cristian Ardelean, Pavel, Brândaş, Iova, Petre Ardelean, Letan, Sime (fundaşi), Pup, Fărcuţa, Anton, Paul Luca, Iuhas, Claudiu Mutu, Codoban, Ghilea, Ciuciu, Buştea, Merce, Jude (mijlocaşi), Morna, Ţârlea, Cuc (atacanţi).
Pregătirea este una foarte solicitantă. Cu excepţia zilei de duminică, jucătorii au susţinut şi vor susţine câte trei antrenamente zilnice. După deşteptarea dată la ora 6.30, urmează primul antrenament al zilei, în care jucătorii aleargă circa 12-14 km, într-o oră. Urmează, la ora 10.30, al doilea antrenament al zilei, care se desfăşoară în sala de forţă. La 13.30, jucătorii iau masa de brânz, ultimul antrenament al zilei fiind programat de la ora 16.15. La 20.30 începe şedinţa de refacere, la care participă şi noul maseur al echipei, Mihai Cherman.
Noutăţile au semnat în cantonament
"Sunt mulţumit de felul în care jucătorii se pregătesc. Unii, care sunt la primul lor cantonament, resimt oboseala, dar acumulările de la Stâna de Vale le vor folosi în sezonul de primăvară", ne-a declarat antrenorul Lucian Ciocan.
Echipa va coborî din cantonament, sâmbătă, 3 februarie, şi înainte de revenirea acasă va susţine un amical la Ştei, cu Minerul. Până la startul sezonului oficial, antrenorul Lucian Ciocan speră ca echipa să susţină şapte partide amicale.
Faţă de lotul folosit în sezonul de toamnă, de la Lotus a plecat Lucian Todea, care a semnat cu UT Arad. În schimb, noutăţile sunt portarul Florin Moiş (Someş Gaz Beclean), experimentatul mijlocaş Claudiu Mutu (fost la FC Bihor) şi un alt tânăr mijlocaş, Marius Merce (Biharea Vaşcău). Cei trei au semnat contractele cu Lotus Felix, luni, în cantonamentul din Stână, actele fiind aduse de preşedintele Alex Krenek. Zillele următoare urmează să se oficializeze şi transferurile lui Petre Ardelean şi Buştea (ambii de la Kinder Oradea). Faţă de lotul avut la dispoziţie, antrenorul Lucian Ciocan şi-ar mai dori un fundaş central, deoarece Ilie Muşuroaia a optat pentru CF Bihorul Beiuş, şi un atacant.
Meciul de la Salonta poate hotărî multe
Lotus Felix va porni returul de pe locul secund, aflându-se la cinci puncte de liderul CF Liberty Salonta. "Din păcate, remiza din ultima etapă a turului, de la Satu Mare (1-1, cu Olimpia) ne-a cam dat planurile peste cap. Noi speram să pornim returul la doar trei puncte de lider. În prima etapă a returului vom juca la Salonta, iar de acest meci vor depinde multe. Dacă vom reuşi un rezultat pozitiv în meciul cu CF Liberty vom mai putea spera chiar la câştigarea seriei. În caz contrar, vom lupta pentru poziţia a doua, pentru care vom avea o concurenţă acerbă, cel mai periculos advers fiind, cred eu, Calor Timişoara", a declarat Lucian Ciocan.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.