Venită la Sânmartin fără a avea niciun succes la activ în actuala ediție de campionat, Progresul Șomcuta Mare a fost victimă sigură, scor final 4-1 (1-0), în fața echipei bihorene pregătite de către Gheorghe Ghiț. În urma acestui nou succes, al treilea consecutiv, Lotus Băile Felix a urcat pe podiumul Seriei a 10-a din Liga a III-a la fotbal.

Primul gol al partidei l-au marcat gazdele care au punctat, în minutul 19, prin Ionuț Ban (1-0). Acesta, cu o mare poftă de joc, a contribuit și la golul al doilea oferindu-i o pasă decisivă colegului său din linia de atac, Andrei Făgărășanu, care a punctat pentru 2-0 în minutul 48. Scorul de neprezentare (3-0) l-a făcut Claudiu Codoban, în minutul 58 atunci când a transformat o lovitură de la 11 metri. Miutul 68 avea să fie cel în care Lotus și-a desăvârșit opera marcând golul al 4-lea la capătul unei combinații în trei, M. Popa - Arsene - F. Pop, ultimul fiind respnsabil cu finalizarea. La două minute distanță, în minutul 70, maramureșenii au marcat golul de onoare prin Bogdan Bârle, cel care a transformat o lovitură de pedeapsă. Până la final, Lotus a mai avut două șanse, prin Vinicius și Blăgea, dar tabela de scor a rămas neschimbată. În etapa viitoare, Lotus va evolua sâmbătă, de la ora 17.00, în deplasare, cu SCM Zalău, una dintre echipele cu pretenții din cadrul Seriei 10.

Lotus: Beke - Fl. Pop, Cr. Oros, T. Paublusztig, M. Arsene (74 D. Lupșe), Ad. Popa, M. Popa, Cl. Codoban (67 P. Andraș), I. Ban (81 C. Tutuța), V. Costea (67 P. Blăgea), A. Făgărşanu (74 Vinicius Lite).

Antrenori: Gheorghe Ghiţ, Ciprian Fiter şi Nicolae Petre

Progresul: Roșianu (55 Miholca) - Parnău, Andrei Tutuță, C. Bud, B. Jeler, Liheț, R. Negreanu (61 Borode), Raicu (39 Piroșka), Pașca (46 B. Bârle), Batin.

Antrenor: Vasile Oană