Liga Naţională de baschet masculin - Doar 13 echipe la startul ediţiei 2014-2015
Dacă în ediţia 2013-2014 a Ligii Naţionale de baschet masculin au participat 16 echipe, următoarea ediţie, care va debuta în toamnă, va fi una „ştirbă", doar 13 formaţii înscriindu-se în campionat. Cele trei echipe care au declarat forfait sunt Farul Constanţa, Concordia Chiajna şi Ştiinţa Bucureşti. De asemenea, BC Miercurea Ciuc, care a terminat pe locul 3 în precedentul sezon al ligii secunde, şi putea locul celor de la Ştiinţa, a declarat că nu este pregătită să joace în Liga Naţională.
Astfel, cele 13 echipe care vor participa în ediţia 2014-2015 a Ligii Naţionale sunt: CSU Asesoft Ploieşti, CSM Oradea, BCM Târgu Mureş, „U" Mobitelco Cluj-Napoca, CSU Atlassib Sibiu, BCM „U" Piteşti, SCM „U" Craiova, Energia Rovinari, Steaua CSM Bucureşti, BC Timişoara, Gaz Metan Mediaş, Timba Timişoara şi CS Universitatea Cluj-Napoca. Programul campionatului va fi stabilit în 25 iulie, cu ocazia şedinţei Biroului Federal, care va avea loc la Oradea. După cum se ştie, CSM Oradea a încheiat ediţia trecută pe locul secund, pierzând cu 4-3 finala disputată în compania echipei CSU Asesoft Ploieşti.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.