Liga Națională de baschet masculin - Primele două clasate au capotat
În primul meci al rundei, BC Mureș a oferit surpriza reușind să câștige în fața campioanei Asesoft Ploiești după un meci pe care l-a condus în cea mai mare parte. * Un alt rezultat neașteptat este victoria celor de la U BT Cluj chiar pe terenul liderului, Steaua CSM București. A fost un joc în care militarii nu au putut conta pe trei titulari ceea ce le-a permis clujenilor să conducă detașat încă din sfertul al doilea. Totuși bucureștenii au revenit puternic în ultimul sfert reușind să surmonteze un avantaj de 17 puncte dar pe final, clujenii au avut "sângele mai rece" reușind să se impună la un punct diferență. * Atlassib Sibiu a condus în cea mai mare parte a meciului din deplasare cu Timba Timișoara dar a trăit periculos pe final când bănățenii au egalat când mai era un minut de joc. Totuși sibienii s-au impus în cele din urmă la două puncte diferență. * Gaz Metan nu a avut nicio emoție în deplasare cu Universitatea Cluj în timp ce BC Timișoara a mers umăr la umăr până la jumătatea meciului cu BCM U Pitești dar în partea a doua a condus lejer jocul în care s-au impus cu ceva emoții pe final când argeșenii au redus avantajul de 17 puncte la doar 4 în minutul 39.
Rezultatele etapei:
BC Mureș - Asesoft Ploiești 79-74
Steaua București - U BT Cluj 82-83
Timba Timișoara - CSU Sibiu 68-70
U Cluj - Gaz Metan Mediaș 81-103
BC Timișoara - BCMU Pitești 88-79
Meciul Energia Târgu Jiu - CSM-U Oradea s-a disputat ieri seara după închiderea ediției. SCM U Craiova a stat.
CLASAMENT
1. Steaua București 18 15 3 0 1561 - 1418 33
2. Asesoft Ploiești 18 14 4 1517 - 1346 32
3. BC Timișoara 19 11 8 1526 - 1478 30
4. BCM U Pitești 19 11 8 1541 - 1537 30
5. U BT Cluj Napoca 18 11 7 1488 - 1335 29
6. CSM-U Oradea 18 11 7 1526 - 1482 29
7. Atlassib Sibiu 18 9 9 1413 - 1378 27
8. BC Mureș 18 9 9 1451 - 1382 27
..........................................................................................................................
9. Gaz Metan Mediaș 18 8 10 1389 - 1453 26
10. Energia Târgu-Jiu 16 8 8 1252 - 1220 24
11. SCM U Craiova 17 6 11 1281 - 1355 23
12. Timba Timişoara 18 4 14 1348 - 1451 22
13. U Cluj Napoca 19 0 19 1334 - 1792 19
Etapa viitoare:
Vineri, 27 februarie: CSU Sibiu - Energia Târgu Jiu și CSM-U Oradea - BC Mureș (ora 17.15, DigiSport).
Sâmbătă, 28 februarie: Steaua București - Timba Timișoara, SCM U Craiova - U Cluj și Gaz Metan Mediaș - Asesoft Ploiești (ora 20.30, DigiSport).
Partida U BT Cluj - BC Timișoara se va disputa marți, 10 martie. BCMU Pitești va sta.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.