Liga I la fotbal programează, de astăzi până luni, partidele etapei a 33-a. * CFR Cluj-Napoca poate deveni astăzi campioana României, dacă va câştiga partida de acasă cu Internaţional Piteşti. Elevii lui Andrea Mandorlini au trei puncte avans faţă de Unirea Urziceni, dar au de partea lor şi avantajul din meciurile directe. * Meciul dintre Gloria Bistriţa şi "Poli" Iaşi are miză doar pentru oaspeţi, care ocupă prima poziţie sub linia "suspinelor", având nevoie de un rezultat pozitiv. * Dinamo Bucureşti îşi poate asigura locul în ediţia viitoare a Ligii Europa, dacă va câştiga partida cu Astra Ploieşti. Dacă vor pierde, ploieştenii vor tremura pentru evitarea retrogradării şi în ultima etapă. * FC Braşov vrea să se despartă cu o victorie de proprii suporteri, deşi miza este în tabăra Rapidului, care mai speră într-un loc în ediţia viitoare a Ligii Europa. * Aflată pe locul 5, Steaua poate urca în clasament dacă va învinge pe "U" Craiova. Dar oltenii sunt "cu cuţitul la os", având doar două puncte peste primul loc retrogradabil. * Într-un duel moldav, Oţelul va primi vizita formaţiei FC Vaslui. "Forjorii" au şanse infime să mai prindă Cupele Europene, iar vasluienii mai speră la preliminariile Ligii Campionilor, aflându-se la doar un punct de locul secund. * Chiar dacă şansele la titlu sunt foarte mici, Unirea Urziceni trebuie să învingă pe Ceahlăul, pentru a rămâne pe locul secund. * Meci de "care pe care" la Tg. Jiu, între Pandurii şi FC Timişoara. Gorjenii trebuie să câştige pentru a mai spera la evitarea retrogradării, dar şi bănăţenii vor să termine cât mai sus în clasament, gândindu-se chiar la locul secund.

Programul complet al etapei, televizările, arbitrii şi observatorii:
ASTĂZI:
ora 17.00 - GSP TV: Gaz Metan Mediaş - Unirea Alba Iulia
Arbitri: Cătălin Popa (Piteşti) - centru, Szekely Zoltan (Baia Mare) şi Nagy Miclos (Cluj-Napoca) - asistenţi. Observatori: Corneliu Fecioru (Bucureşti) şi Romeo Pascu (Braşov).
ora 19.00 - Digi Sport: CFR Cluj-Napoca - Internaţional Piteşti
Arbitri: Teodor Crăciunescu (Rm. Valcea) - Aurel Oniţă (Constanţa) şi Florin Stănescu (Bucureşti). Observatori: Alexandru Crişan şi Alexandru Boc (ambii din Bucureşti).
MÂINE:
ora 16.00 - GSP TV: Gloria Bistriţa - "Poli" Iaşi
Arbitri: Ovidiu Haţegan (Arad) - Szekely Iulian (Cluj-Napoca) şi Costin Florescu (Satu Mare). Observatori: George Ionescu (Bucureşti) şi Cornel Cacoveanu (Tg. Mureş).
ora 18.00 - GSP TV: Dinamo Bucureşti - Astra Ploieşti
Arbitri: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) - Mircea Orbuleţ (Bucureşti) şi Stelian Slabu (Braşov). Observatori: Dan Petrescu (Bucureşti) şi Pavel Peniu (Constanţa).
ora 18.00 - Digi Sport: FC Braşov - Rapid Bucureşti
Arbitri: Georgian Ionescu (Buzău) - Nicolae Megheşan (Târnăveni) şi Gabriel Bârjac (Zalău). Observatori: Cornel Sorescu (Piteşti) şi Emeric Dembrovski (Timişoara).
ora 22.00 - Digi Sport: Steaua Bucureşti - "U" Craiova
Arbitri: Robert Dumitru (Braşov) - Octavian Şovre (Oradea) şi Sebastian Gheorghe (Suceava). Observatori: Mircea Neşu (Oradea) şi Mircea Cezar Ionescu (Bucureşti).
LUNI, 17 mai:
ora 17.00 - GSP TV: Oţelul Galaţi - FC Vaslui
Arbitri: Alexandru Tudor (Bucureşti) - Ionel Popa (Paşcani) şi Valentin Avram (Bucureşti). Observatori: Sajtos Laszlo (Sibiu) şi Mircea Călin (Bucureşti)
ora 20.00 - Digi Sport: Unirea Urziceni - Ceahlăul Piatra Neamţ
Arbitri: Radu Petrescu Radu (Bucureşti) - Dorin Mudura (Oradea) şi Radu Ghinguleac (Bucureşti - Bucureşti). Observatori: Grigore Macavei (Deva) şi Octavian Goga (Braşov).
ora 21.45 - Antena 1: Pandurii Tg. Jiu - FC Timişoara
Arbitri: Kovacs Istvan (Carei) - Cristian Nica (Ploieşti) şi Eduard Dumitrescu (Piteşti). Observatori: Constantin Ştefan şi Adrian Ionescu (ambii din Bucureşti).
CLASAMENT
1. CFR Cluj-Napoca 32 18 9 5 40-20 63 (+15)
2. Unirea Urziceni 32 16 12 4 47-25 60 (+12)
-------------------------------------------------------------------------------------------
3. FC Vaslui 32 17 8 7 42-27 59 (+11)
4. FC Timişoara 32 15 13 4 54-25 58 (+10)
5. Steaua Bucureşti 32 16 8 8 45-36 56 (+8)
6. Dinamo Bucureşti 32 13 13 6 45-32 52 (+4)
-------------------------------------------------------------------------------------------
7. Rapid Bucureşti 32 13 9 10 50-36 48 (0)
8. Oţelul Galaţi 32 13 8 11 37-35 47 (-1)
9. FC Braşov 32 11 9 12 37-28 42 (-6)
10. Gaz Metan Mediaş 32 8 14 10 28-37 38 (-10)
11. Gloria Bistriţa 32 9 11 12 29-44 38 (-10)
12. Internaţional Piteşti 32 10 6 16 31-45 36 (-12)
13. Astra Ploieşti 32 8 10 14 30-42 34 (-14)
14. "U" Craiova 32 10 3 19 41-50 33 (-15)
-------------------------------------------------------------------------------------------
15. "Poli" Iaşi 32 7 10 15 27-43 31 (-17)
16. Pandurii Tg. Jiu 32 6 12 14 18-30 30 (-18)
17. Ceahlăul P. N. 32 6 10 16 26-49 28 (-20)
18. Unirea Alba Iulia 32 7 5 20 33-56 26 (-22)