Liga I Frutti Fresh - Partida de la Urziceni poate decide campioana
Cu trei runde înainte de căderea cortinei, lupta pentru titlu este mai pasionantă ca oricând, meciul de la Urziceni fiind unul în care victoria uneia sau alteia dintre protagoniste poate decide titlul. Alte partide interesante ale etapei sunt cele de la Piteşti şi cel din Giuleşti, cu implicaţii în lupta pentru locurile ce duc în Europa League.
Încă angrenată cu şanse în lupta pentru un loc în Europa League, echipa vasluiană este obligată să câştige pe terenul ultimei clasate, altfel visele europene vor rămâne pentru la anul. Împăcată cu ideea retrogradării, formaţia din Otopeni joacă doar pentru onoare şi a încurcat destule socoteli până acum. Aşa poate fi şi la jocul cu ieşenii, care au nevoie mare de puncte, dar nu le va fi uşor să le obţină în faţa unei echipe greu de învins pe teren propriu. La cinci puncte distanţă de locul salvator, medieşenii mai speră într-o minune şi au ca scop doar victoria, dar şi bistriţenii ştiu că un eventual punct i-ar scuti total de griji şi ar lămuri problema celei de-a patra formaţii retrogradate. În Giuleşti, cele două combatante joacă pentru o altă miză, un loc în Europa, însă cu prima şansă par să fie gazdele, renăscute sub bagheta lui Viorel Hizo. Încă deţinătoarea titlului, CFR Cluj-Napoca speră să prindă in extremis locul doi, care ar trimite-o în preliminariile Ligii Campionilor, iar pentru a rămâne în această cursă, singura variantă pentru meciul din Trivale este victoria. La Târgu Jiu, un meci neinteresant, între două formaţii fără ambiţii. Gazdele nu mai au emoţii, iar oaspeţii se pregătesc deja pentru matineele diviziei secunde. Capul de afiş al etapei aduce duelul primelor două clasate, un meci care poate decide campioana. Dacă înving gazdele, trec în frunte cu un punct avans, dar urmează două partide foarte dificile, şi doar şi doar noncombatul adversarelor (aşa cum au promis patronii acestora) ar putea face din Urziceni o campioană în premieră. Dacă se impune Dinamo, este aproape sigur campioană, ultimele două jocuri fiind mai uşoare, netezindu-i în mod cert calea spre titlu.
Programul jocurilor etapei a XXXII-a din Liga I Frutti Fresh:
Astăzi:
ora 17.00 - GSP TV: Gloria Buzău - FC Vaslui
ora 18.00 - netelevizat: CS Otopeni - "Poli" Iaşi
ora 19.00 - GSP TV: Gaz Metan Mediaş - Gloria Bistriţa
ora 21.00 - GSP TV: Rapid Bucureşti - "U" Craiova
Mâine:
ora 17.00 - GSP TV: FC Argeş - CFR Cluj-Napoca
ora 18.00 - netelevizat: Pandurii Tg. Jiu - Farul Constanţa
ora 20.30 - GSP TV: Unirea Urziceni - Dinamo Bucureşti.
Ieri s-au disputat primele două meciuri ale etapei: FC Braşov - Oţelul Galaţi şi FC Timişoara - Steaua Bucureşti.
Clasament:
1. Dinamo Bucureşti 31 20 5 6 54-22 65 (+17)
...............................................................................................................
2. Unirea Urziceni 31 19 6 6 47-18 63 (+15)
...............................................................................................................
3. FC Timişoara * 31 19 7 5 56-35 58 (+19)
4. CFR Cluj-Napoca 31 15 10 6 41-23 55 (+7)
5. Rapid Bucureşti 31 16 6 9 42-28 54 (+9)
6. "U" Craiova 31 14 11 6 40-22 53 (+5)
.................................................................................................................
7. Steaua Bucureşti 31 13 13 5 41-24 52 (+4)
8. FC Vaslui 31 15 6 10 40-31 51 (+3)
9. FC Braşov 31 12 12 7 31-24 48 (+3)
10. FC Argeş 31 11 8 12 36-41 41 (-4)
11. Pandurii Tg. Jiu 31 10 8 13 25-35 38 (-7)
12. Oţelul Galaţi 31 10 6 15 34-46 36 (-11)
13. Gloria Bistriţa 31 10 5 16 27-38 35 (-13)
14. "Poli" Iaşi 31 10 5 16 28-40 35 (-13)
..............................................................................................................
15. Gaz Metan Mediaş 31 8 6 17 31-48 30 (-15)
16. Farul Constanţa 31 7 5 19 25-50 26 (-22)
17. CS Otopeni 31 3 7 21 21-50 16 (-29)
18. Gloria Buzău 31 2 4 25 16-59 10 (-35)
* - echipă penalizată cu şase puncte.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.