Liga I Bürger Craiova, primul lider
Vineri a debutat o nouă ediţie a campionatului intern, una mai interesantă ca niciodată, pentru că miza finalului de campionat înseamnă două locuri în Liga Campionilor şi patru în Cupa UEFA, locuri datorate evoluţiilor foarte bune din ultimii trei ani în cupele europene ale echipelor Steaua, Rapid şi Dinamo.
Uvertura etapei s-a desfăşurat la Vaslui, unde elevii lui Dorinel Munteanu s-au crezut prea repede învingători, uitând că 2-0 este cel mai periculos scor din fotbal, iar arădenii au dat deplină confirmare acestei axiome, reuşind să egaleze în doar 10 minute. Ce-i drept, gazdele au mai avut o bară pe final, dar norocul îşi întorsese deja faţa de la trupa lui Dorinel. În Ghencea, fără spectatori, Steaua a bifat primul succes oficial în era Hagi, dar jocul vicecampioanei n-a convins, iar victoria este dubioasă, penaltyul acordat de central nefiind regulamentar, infracţiunea petrecându-se în afara careului. Steliştii au dominat mai mult, au ratat enorm, îndeosebi Neaga, dar evoluţia lor n-a fost una strălucitoare. Una peste alta, un succes contabilizat în campionat şi emoţii pentru Ligă, unde steliştii întâlnesc mâine pe Zaglebie Lubin. Nici Rapidul n-a avut o prestaţie prea grozavă la Mioveni, şi aici existând dubii asupra arbitrajului prestat de Augustus Constantin. Gazdele au luptat cu multă dăruire, au fost aproape de o remiză meritată, dar Mazilu a spulberat iluziile celor din Mioveni printr-o execuţie de mare atacant. Avem şi primul lider al etapei, echipa craioveană instalându-se confortabil în fotoliul de onoare, graţie victoriei cu 4-0 obţinute în faţa Farului. Un hattrick reuşit de nouvenitul Ciprian Tănasă şi un gol înscris de Costea au parafat nu doar cea mai categorică victorie a oltenilor din ultimii ani, ci şi instalarea formaţiei craiovene pe primul loc al clasamentului, poziţie la care pătimaşii fani olteni tânjesc de multă vreme.
Rezultatele şi marcatorii primelor partide disputate:
FC Vaslui - UT Arad 2-2 (1-0)
Marcatori: Ljubinkovic 45, Temwanjera 53 / Varga 64, Radovanovic 77
Steaua Bucureşti - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-1 (1-1)
Marcatori: Dică 15 şi 63 - primul din 11 m / Vranjkovic 12 - 11 m
Dacia Mioveni - Rapid Bucureşti 1-2 (0-0)
Marcatori: Costescu 74 / Mazilu 65 şi 84
"U" Craiova - Farul Constanţa 4-0 (3-0)
Marcatori: Fl. Costea 32, C. Tănasă 40, 44 şi 77
Ieri, după închiderea ediţiei, s-au disputat partidele: Gloria Buzău - Dinamo Bucureşti, "U" Cluj-Napoca - Pandurii Târgu Jiu şi "Poli" Timişoara - "Poli" Iaşi. Meciul Oţelul Galaţi - CFR Cluj-Napoca se va disputa miercuri, 1 august, de la ora 19.00 (TVR 1), iar Gloria Bistriţa - Unirea Urziceni se va juca joi, 2 august, de la aceeaşi oră (Telesport).
Etapa a II-a:
Vineri, 3 august:
Ceahlăul Piatra Neamţ - Gloria Buzău (ora 19.30 - Telesport)
Farul Constanţa - Steaua Bucureşti (20.30 - Kanal D)
Sâmbătă, 4 august:
UT Arad - Dacia Mioveni (18.00 - Telesport)
"Poli" Iaşi - "U" Craiova (18.00 - Naţional TV)
Dinamo Bucureşti - FC Vaslui (20.45 - Antena 1)
Duminică, 5 august:
Unirea Urziceni - "U" Cluj-Napoca (18.00 - TVR 1)
Pandurii Tg. Jiu - Oţelul Galaţi (18.30 - netelevizat)
Rapid Bucureşti - Gloria Bistriţa (20.00 - Naţional TV)
CFR Cluj-Napoca - "Poli" Timişoara (21.30 - Kanal D).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.