Liga Europa - Unii joacă pentru calificare, alţii pentru palmares
Cele trei echipe româneşti din Liga Europa dau în această seară ultimul asalt pentru faza grupelor. Dacă Steaua este ca şi calificată, Dinamo şi FC Vaslui au doar şanse teoretice de a-şi continua aventura europeană după ce în prima manşă au capotat chiar pe teren propriu.
Steaua Bucureşti - FK Ekranas (ora 20.30, PRO TV)
Victoria repurtată în tur (2-0) şi valoarea scăzută a adversarului îi permit antrenorului Laurenţiu Reghecampf să menajeze câţiva jucători de bază în perspectiva meciurilor de campionat. Astfel, internaţionalii Chiricheş şi Bourceanu vor fi odihniţi, iar Stanca, care, prin gafele sale, a "îngropat" Steaua în meciul de la Vaslui, îi va lăsa locul în poartă lui Tătăruşanu. Chiar şi în condiţiile în care steliştii nu ar forţa, FK Ekranas nu ar trebui să le pună probleme deosebite în Ghencea, campioana Lituaniei fiind o grupare modestă. Dacă nu va interveni nimic neprevăzut, Steaua va bifa a 9-a calificare consecutivă în grupele unei competiţii europene, fapt unic în fotbalul european din 1991 încoace.
Metalist Harkov - Dinamo Bucureşti (ora 21.00, Digi Sport 2)
Învinşi fără drept de apel (0-2) în prima manşă, dinamoviştii nu au renunţat la gândul calificării. Aceştia visează să repete miracolul de la Liberec, unde au remontat un scor de neprezentare, numai că Metalist Harkov este un adversar de alt calibru. A treia forţă din Ucraina a demonstrat la Bucureşti că reprezintă o trupă care nu întâmplător a ajuns sezonul trecut până în sferturile de finală ale Ligii Europa. Acţionarii lui Dinamo au încercat să-şi motiveze suplimentar jucătorii, promiţându-le o primă de câte 30.000 de euro în cazul unei calificări miraculoase.
Inter Milano - FC Vaslui (ora 21.45, Digi Sport 1)
Depăşiţi cu uşurinţă la Piatra Neamţ (0-2), vasluienii au o misiune imposibilă în fieful lui Inter Milano. Chiar dacă în turul precedent a cedat chiar acasă, scor 0-2, cu Hajduk Split, e greu de crezut că milanezii vor repeta şi în această seară greşelile comise în faţa croaţilor. De atunci, Inter a mai jucat câteva meciuri oficiale, în care echipa s-a închegat, şi are toate şansele să repete deznodământul din tur. Extenuată după ultimele partide jucate într-un interval de timp scurt, FC Vaslui priveşte acest meci ca pe unul de palmares, calificarea fiind deja jucată.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.