România rămâne cu toate echipele în cursă şi după turul II preliminar al Ligii Europa. Dacă accederea Petrolului şi Pandurilor era previzibilă în contextul adversarilor întâlniţi şi a rezultatelor din prima manşă, a surprins plăcut calificarea Astrei în dauna Omoniei Nicosia, echipa mai obişnuită cu cupele europene, care avea şi un uşor avantaj după remiza (1-1) de la Bucureşti.

Succesul "astralilor" la Nicosia este cu atât mai notabil cu cât a fost obţinut în inferioritate numerică. Decisiv pentru soarta calificării a fost mijlocaşul Budescu, care a marcat ambele goluri ale oaspeţilor în urma unor execuţii de efect. Astra aşteaptă cu încredere duelul cu Trencin şi în cazul în care va trece şi de echipa slovacă va fi cap de serie la tragerea la sorţi pentru play-off-ul grupelor. Dacă giurgiuvenii au avut parte de un meci de foc, Petrolul şi Pandurii au îndeplinit formalitatea în faţa unor adversari modeşti din Insulele Feroe, respectiv Estonia, împunându-se cu un scor identic (4-0).

Omonia Nicosia - Astra Giurgiu 1-2

Marcatori: Gikiewicz 55 / Budescu 39, 68

Omonia Nicosia: Moreira - Jose (Platini '75), Alabi, Andrade, Scaramozzino - Marco, Nuno Assis, Leandro - Taylor (Efrem '46), Schembri - Gikiewicz.

Antrenor: Toni Savevski.

Astra Giurgiu: Lung - Măţel, Ben Youssef, Găman, Morais- Tembo (Enache '75), Laban, Seto, Amorim - Budescu - Fatai (Bukari '59, Bărboianu '86).

Antrenor: Daniel Isăilă.

Cartonaş roşu: Laban 60

 

Pandurii Târgu Jiu - Levadia Tallin 4-0

Marcatori: Matulevicius 7, Erico 35, 57, Breeveld 39

Pandurii Târgu Jiu: Stanca - Unguruşan (Brata '60), Paraskevas, Erico, Momcilovic - Buleică, P. Anton, Breeveld, D. Nistor - Eric (Ciucur '73), Matulevicius (Lemnaru '55).

Antrenor: Cristian Pustai.

Levadia Tallinn: Smishko - Podholjuzin, Jahhimovits, Volchkov, Pikk - Kaljumae (Rattel '46), Dmitrijev, Antonov - Subbotin, Hunt (Jakovlev '82), Raudsepp (Pebre '75).

Antrenor: Marko Kristal.

 

Vikingur Gota - Petrolul Ploieşti 0-4

Marcatori: Gregersen 5 (autogol), Younes 11, 63, Grozav 77.

Vikingur: Geza - H. Jacobsen, A. Gregersen, P. Lervig, J. Petersen, K. Bartalsston, B. Hansen, F. Justinussen, S. Vatnhamar (Hjart. Hansen '78), S. Jacobsen (Hed. Hansen '85).

Antrenor: Sigfridur Clementsen.

Petrolul: M. Bornescu - E. Naziri, Hoban, Yamissi, Guilherme - Romario, De Lucas - Boudjemaa (S. Achim '46), Teixeira (Mustivar '57), Morar - Younes (Grozav '65).

Antrenor: Cosmin Contra.