Liga a V-a - Paleul nu a rămas fără echipă
Comuna bihoreană Paleu a avut în ultimele două ediții de campionat una dintre cele mai bune echipe ale Ligii a 4-a (Kinder Paleu). În pauza competițională, aceasta a fost preluată de omul de afaceri Ioan Blidaru, care a decis în cele din urmă să-i schimbe numele în Luceafărul și să o mute la Sînmartin.
În ultimul sezon, Kinder Paleu s-a luptat pentru promovarea în cel de-al treilea eșalon până aproape de finalul competiției. De această dată, noua echipă a comunei va activa în Liga a V-a și se va numi CSC FC Paleu. De pregătirea jucătorilor se ocupă antrenorul Vig Zoltan, iar președintele clubului este Kincses Zsolt. În prima partidă de verificare, paleuanii au învins CSU Partium cu scorul de 3-2 prin golurile marcate de Sas și Crizsan de două ori. Primul unsprezece trimis în teren de Zoly Vig a fost: Petruţ - Lascău, Vese, Karacsonyi, Mihalca, Matica, Spiridon, Sas, Cseke, Moş, Crizsan. Au mai intrat Abrudan, Sabău, Galea şi Bravacz. Primăria și Consiliul Local Paleu vor sprijini echipa de anul viitor, până atunci sunt așteptați sponsori care doresc să ajute noua formație a comunei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.