Dacă în seriile II şi III ale Ligii a V-a, FC Bihor II şi FC Universitatea Oradea au tranşat lupta pentru promovare, în prima lucrurile sunt departe de a fi clarificate. Runda a 16-a a coincis cu o mare surpriză, Minerul Voivozi-Popeşti, echipă cu mulţi jucători cu experienţă la nivelul eşaloanelor superioare (N. Petre, Dumitra, Lupaşcu, M. Popa), pierzând acasă cu Voinţa Suplac, primul joc din acest campionat.

Cei din Suplac i-au mai încurcat o dată pe "mineri" în acest sezon, în toamnă, când s-au impus în Cupa Românie, după prelungiri şi lovituri de la 11 metri. Al doilea rezultat negativ consecutiv, după ce etapa trecută a remizat (0-0) acasă cu Sporting Lugaş, a făcut ca Minerul să cedeze prima poziţie celor de la Unirea Valea lui Mihai, victorioasă la scor de neprezentare în dauna formaţiei Stânca Vadu Crişului. Unirea are acum două puncte avans, dar şi un meci aparent dificil la sfârşitul acestei săptămâni în fieful Voinţei Suplac, echipa care a "ajutat-o" să preia şefia seriei. Nici "minerii" nu par să aibă o misiune uşoară la Ţeţchea, cu ocupanta locului 3, Locadin, care a câştigat sâmbătă duelul local cu Sporting Lugaş.

 

SERIA I

Săgeata Brusturi - AC Bihorul Lugaş 1-2

Electric Star Marghita - Minerul Şuncuiuş 0-7

Toldy Sânnicolau de Munte - Inter Aştileu 3-0

Unirea Valea lui Mihai - Stânca Vadu Crişului 3-0

Sporting Lugaş - Locadin Ţeţchea 0-2

Minerul Voivozi-Popeşti - Voinţa Suplac 1-3

 

CLASAMENT

1. Unirea Valea lui Mihai  16      13      2        1        53-11 41

-------------------------------------------------------------------------------------------

2. Minerul Voivozi-Popeşti        16      12      3        1        62-9   39

3. Locadin Ţeţchea          16      11      2        3        52-15           35

4. Sporting Lugaş  16      10      4        2        41-17 34

5. Voinţa Suplac    16      10      1        5        50-21           31

6. Minerul Şuncuiuş         16      8        2        6        43-19 26

7. AC Bihorul Lugaş  16 6        3        7        33-34           21

8. Stânca Vadu Crişului   16      3        4        9        13-37           13

9. Inter Aştileu       16      3        3        10      19-44 12

10.Toldy Sânnicolau de Munte 16      4        0        11      34-62  12

11. Săgeata Brusturi         16      3        2        11      16-44 11

12. Electric Star Marghita 16      0        0        16      7-98   0

Etapa viitoare (27 aprilie, ora 17.00): Minerul Şuncuiuş - Săgeata Brusturi; AC Bihorul Lugaş - Sporting Lugaş; Locadin Ţeţchea - Minerul Voivozi Popeşti; Inter Aştileu - Electric Star Marghita; Stânca Vadu Crişului - Toldy Sânnicolau de Munte; Voinţa Suplac - Unirea Valea lui Mihai.

 

SERIA II

Foresta Tileagd - FC Bihor II Oradea 0-2

*Meci întrerupt în minutul 30, după ce un jucător al echipei gazdă l-a lovit pe arbitrul asistent Marius Moza.

CS Mădăras - Voinţa Ciumeghiu 5-1

Dacia Gepiu - Phoenix Diosig 3-1

Viitorul Tărian - CS 2 Oşorhei 4-2

Asociaţia Sportivă Cefa - Voinţa Cheresig 0-0

Unirea Livada - Partizanul Sânnicolau Român* 3-0.

 

CLASAMENT

1. FC Bihor II        16      14      1        1        73-15           43

----------------------------------------------------------------------------------------

2. Unirea Livada    16      11      2        3        53-22           35

3. CS Mădăras      16      10      0        6        48-26           30

4. Dacia Gepiu       16      9        0        7        35-35           27

5. Foresta Tileagd 16      8        2        6        32-28           26

6. Viitorul Tărian    16      6        5        5        32-34           23

7. CS 2 Oşorhei     16      6        4        6        42-43           22

8. AS Cefa            16      5        6        5        18-16           21

9. Voinţa Cheresig           16      4        3        9        23-44           15

10. Voinţa Ciumeghiu      16      4        2        10      24-46           14

11.  Phoenix Diosig         16      4        2        10      24-60           14

12. Partizanul Sânnicolau Român*16   1        1        14      18-53           4

* Partizanul Sânnicolau Român s-a retras din campionat la finalul turului şi va pierde meciurile rămase de disputat cu 0-3.

Etapa viitoare (27 aprilie, ora 17.00):  FC Bihor II - Unirea Livada; CS 2 Oşorheu - AS Cefa; Voinţa Ciumeghiu - Foresta Tileagd; Phoenix Diosig - CS Mădăras; Voinţa Cheresig - Dacia Gepiu; Partizanul Sânnicolau Român* - Viitorul Tărian 0-3.

 

SERIA III

Cetatea Finiş - FC Universitatea Oradea 1-5

LPS Bihorul - Inter Crişul Batăr 0-0

Unirea Roşia - Zorile Bunteşti 5-1

Victoria Tulca - Cetatea Biharia 3-1

Frontiera Oradea - Izvorul Cociuba Mare 3-2

Gloria Căbeşti - Vulturul Dobreşti 4-2

 

CLASAMENT

1. Universitatea Oradea    16      13      3        0        64-19           42

--------------------------------------------------------------------------------------------------

2. Frontiera Oradea         16      10      3        3        48-21 33

3. Zorile Bunteşti   16      10      3        3        36-19 33

4. Unirea Roşia      16      10      1        5        51-27           31

5. Izvorul Cociuba Mare 16      9        1        6        34-26           28

6. Gloria Căbeşti    16      8        1        7        32-40 25

7.  Cetatea Biharia 16      6        2        8        28-39           20

8. Cetatea Finiş      16      6        1        9        30-35 19

9. Victoria Tulca    16      3        4        9        25-53           13

10. Vulturul Dobreşti       16      2        4        10      14-32 10

11. LPS Bihorul     16      2        4        10      20-39           10

12. Inter Crişul Batăr       16      2        3        11      14-45 9

 

Etapa viitoare (27 aprilie, ora 17.00): Inter Crişul Batăr - Cetatea Finiş; FC Universitatea Oradea - Frontiera Oradea; Izvorul Cociuba Mare - Gloria Căbeşti; Zorile Bunteşti - LPS Bihorul Oradea; Cetatea Biharia - Unirea Roşia; Vulturul Dobreşti - Victoria Tulca.