Nicio echipă nu mai are punctaj maxim după etapa a 7-a. Liderul CSC Sânmartin a pierdut primele puncte la Beiuş şi a fost ajuns în clasament de Crişul Sântandrei, care a rezolvat din prima repriză meciul cu CS Diosig.

 

Podiumul este completat de Dacia Gepiu, care a realizat scorul rundei pe seama celor de la Biharea Vaşcău. Eficientă în deplasare, Unirea Valea lui Mihai se descurcă greu pe teren propriu, iar CSM Olimpia Salonta a profitat de acest lucru şi s-a impus clar în ultimul sfert de oră. CS Mădăras a izbutit primul succes stagional contra nou promovatei CS Săcueni şi a ieşit din zona retrogradabilă. Crişul Aleşd mai caută încă prima victorie, dar s-a întors neînvinsă de la Ştei. Viitorul Borş a confirmat forma bună în care se află şi în faţa CS Oşorhei, care a bifat al doilea eşec consecutiv. În fine, Unirea Livada şi Universitatea au încheiat nedecis, deznodământ oarecum previzibil, dacă luăm în considerare poziţiile apropiate din clasament.

 

CS Bihorul Beiuş - CSC Sînmartin 0-0

Bihorul: Odobasianu - Gavriş (87 Szatmari), Foghiş, N. Mihoc, C. Mîndru, G. Ciobriş, D. Stan, R. Pirtea, G. Popa, Tipea, R. Ţirban (57 Fl. Popa).

Antrenor: Alin Popa

CSC Sînmartin: Hava - Fitero, Cl. Popa, S. Ban, Cl. Copil, Ov. Morna, M. Trip, Bala, Cr. Copil, Fl. Lazăr, Varodi.

Antrenor: Ovidiu Morna

Cartonaşe galbene: Fl. Popa 78, Szatmari 88, G. Ciobriş 90, Odobasianu 90+3 / Cl. Copil 59, Fl. Lazăr 90

Arbitri: Daniel Dumuţa - George Bronţ, Ciprian Fechetea

Observator AJF: Radu Bitea

La juniori: 2-6

 

Viitorul Borş - CS Oşorhei 4-2

Au marcat: Waritz 1, 28, Gergely 41, Ozovehe 88 / Habakuk 30, T. Cheregi 90

Viitorul: Higyed - Em. Zadori, D. Tocuţ, Ov. Silaghi, Gergely, S. Zadori, Waritz (83 A. Zadori), Ov. Ienciu, Ozovehe, Balajti (90+2 Bologan), Tranculov (63 Keri).

Antrenor: Ovidiu Lazăr

CS Oşorhei: Danciu - Filimon, Şorca, M. Gal, C. Chiş, Drinc, Ciorba, Habakuk, Suciu, Groza, T. Cheregi.

Antrenor: Petru Gabor

Cartonaşe galbene: Balajti 30, Waritz 46 / M. Gal 27, Sg. Nicoară 40, T. Cheregi 45+1, Drinc 65, Şorca 80

Arbitri: Sergiu Bărcan - Gabrian Terici, Bogdan Bărar

Observator AJF: Ştefan Gallovits

La juniori: 1-1

 

Unirea Livada - FC Universitatea Oradea 1-1

Au marcat: A. Mureşan 5 / M. Şandra 52

Unirea: C. Verdeş - M. Popa, D. Toma, Szeles, V. Ienciu (79 Copos), B. Laslău (57 Al. Lele), V. Todor, Cl. Crişan, Borzescu, Moisi, A. Mureşan.

Antrenor: Mădălin Popa

Universitatea: Săvescu - D. Jurcă (46 Ungur), Tegzeş, C. Giura, V. Pop, A. Toma, Ferik, Gavrilaş, Al. Ilieş (75 Moskola), Şandra, R. Baran.

Antrenor: Lucian Stance

Cartonaşe galbene: D. Toma 35, V. Todor 84 / C. Giura 17, V. Pop 75, Ungur 78

Arbitri: Adrian Pop - Radu Bandula, Alin Opriş

Observator AJF: Mircea Bărcan

La juniori: 0-5

 

Unirea Valea lui Mihai - Olimpia Salonta 0-3

Au marcat: Sg. Ciocan 75, Iga 87, G. Buta 90+1

Unirea: G. Gabor - R. Crişan, B. Iova (83 Kiss), Foriş, Hosu, Toth, R. Ştefan (75 J. Gabor), Daroczi, Cr. Sandor, Horvath (61 Morgovan), Gego.

Antrenor: Alexandru Fele

Olimpia: Zaha - Sg. Pintea, Perţ, Bursuc, Nan (78 G. Buta), Iga, Daina, C. Oltean, Selejan, Sg. Ciocan, Gyori.

Antrenor: Ruben Ţirban

Cartonaşe galbene: Horvth 26, R. Ştefan 39, J. Gabor 90+1 / Daina 40, Pintea 83, Perţ 90+1, Oltean 90+3

Arbitri: Vasile Cozac - Florin Toia, Alex Beleneşi

Observator AJF: Gheorghe Rusu

La juniori: 2-6

 

 

Crişul Sântandrei - CS Diosig 2-0

Au marcat: Fl. Buz 28, R. Giura 33

Crişul: T. Deac - L. Dărăban, Novak, Bundea, R Giura (90 Cr. Dărăban), Covaciu, Şumălan, Chişvasi (75 Nistor), Lavsincsik, Fl. Buz, G. Cornea.

Antrenor: Gheorghe Ghiţ

CS Diosig: Gheţe - Berindei, Marc, Toseschi, Arsene, Şereş, B. Leş (23 Sg. Popa), R. Bogdan (68 G. Moga), B. Praja. A. Iacob, M. Petran.

Antrenor: Zoltan Vig

Cartonaşe galbene: Bundea 41, Şumălan 77, G. Cornea 88, L. Dărăban 90 / -

Arbitri: Raoul Roşu - Cristian Gozman, Cristian Bologan

Observator AJF: Ioan Pirtea

La juniori: 4-0

 

CS Mădăras - CS Săcueni 3-0

Au marcat: Al. Lezeu 26, C. Şipoş 67, R. Puşcaş 90+2

CS Mădăras: S. Ardelean - D. Mughiuruş (77 Aburdan), Ad. Petricău, P. Pereţ, V. Petricău, Al. Lezeu (90+1 Buzgău), Cr. Jurcuţ, C. Şipoş, I. Chişe (80 C. Chişe), R. Puşcaş, Gh. David.

Antrenor: Lorand Kadar

CS Săcueni: Armos - Letai, Mare (77 Deak), Pal, Olah, Lorincz, Boros, Racz (64 Koncz), Lukacs, Ikpe, Cr. Sas.

Antrenor: Sandor Gergely

Cartonaşe galbene: Cr. Jurcuţ 36 / Lukacs 31, Lorincz 66

Arbitri: Andrei Pirtea - Raul Ardelean, Marius Matica

Observator AJF: Ioan Olaru

La juniori: 2-2.

 

Dacia Gepiu - Biharea Vaşcău 6-1

Au marcat: Ad. Buştea 13, 56, Fl. Neaga 31, D. Cuc 45, 48 penalty, 83 penalty / Bulcău 61

La juniori: 2-1

 

CSO Ştei - Crişul Aleşd 1-1

Au marcat: Haica 16 / Bot 9

La juniori: 5-0

 

CLASAMENT - SENIORI

1. CSC Sînmartin         7       6       1       0       17-5  19

---------------------------------------------------------------------------------------

2. Crişul Sântandrei     7       6       1       0       14-5  19

3. Dacia Gepiu    7       5       1       1       23-9  16

4. CS Diosig 7    5       0       2       16-13         15

5. CS Oşorhei     7       3       2       2       15-9  11

6. Bihorul Beiuş 7       3       2       2       11-14         11

7. Viitorul Borş  7       3       1       3       19-11         10

8. Unirea Livada 7       3       1       3       10-9  10

9. Olimpia Salonta       7       3       0       4       23-18         9

10. FC Universitatea    7       2       3       2       13-10         9

11. CSO Ştei       7       2       2       3       11-13         8

12. Unirea Valea lui Mihai7  2       1       4       11-15         7

13. CS Săcueni   7       2       0       5       6-17  6

14. CS Mădăras  7       1       1       5       12-21         4

-------------------------------------------------------------------------------------------

15. Biharea Vaşcău      7       1       0       6       10-29         3

16. Crişul Aleşd  7       0       2       5       9-22  2

 

 

 

CLASAMENT JUNIORI A1

 

1. Olimpia Salonta 7        7        0        0        54-6   21

----------------------------------------------------------------------------------------------

2. Universitatea Oradea    7        6        0        1        49-8   18

3. Crişul Sântandrei         7        6        0        1        35-6   18

4. CS Oşorhei       7        5        2        0        36-5   17

5. CSC Sânmartin  7        5        0        2        36-10 15

6. CS Diosig          7        4        0        3        20-18 12

7. Bihorul Beiuş     7        3        1        3        30-15 10

8. CS Mădăras      7        3        1        3        23-30 10

9. Viitorul Borş      7        3        1        3        15-23 10

10. CSO Ştei         7        3        0        4        13-29 9

11. Unirea Livada   7        2        0        5        8-18   6

12. Valea lui Mihai  7        2        0        5        8-36   6

13. CS Săcueni      7        1        2        4        9-26   5

14. Crişul Aleşd     7        1        0        6        12-32 3

15. Dacia Gepiu     7        1        0        6        6-52   3

16. Biharea Vaşcău 7        0        1        6        6-47   1

Etapa viitoare (14-15 octombrie): CSM Olimpia Salonta - Viitorul Borş; CSC Sânmartin - CS Unirea Valea lui Mihai; Biharea Marmogranit Vaşcău - CS Bihorul Beiuş; CS Săcueni - CSC Dacia Gepiu; CS Mădăras - Unirea Livada; Clubul Sportiv Oşorhei - CSC Crişul Sântandrei; CS Diosig - CSO Ştei; Crişul Aleşd - FC Universitatea Oradea.