Dacă în play-off echipele oaspete s-au impus pe linie, în play-out formațiile gazdă au câștigat toate partidele din etapa a 5-a a Ligii a IV-a. Candidatele la câștigarea campionatului s-au impus cu emoții, astfel că se menține distanța de patru puncte între primele clasate.

 

Liderul Transilvania a condus cu 2-0, dar CSO Ștei a revenit spectaculos și a egalat, dar finalul a aparținut orădenilor, care au refăcut diferența din prima repriză. Condusă din startul părții secunde la Salonta, CAO a întors rezultatul după o oră de joc chiar și în condițiile în care a evoluat ultimele 25 de minute în înferioritate numerică. Surpriză la Alparea, unde Universitatea Oradea s-a prezentat peste așteptări și a tranșat din prima repriză partida cu CS Oșorhei.

Cel mai bine clasate din play-out au capotat la sfârșitul săptămânii trecute, Crișul Aleșd, categoric la Valea lui Mihai, iar Foresta Tileagd la Vadu Crișului. În schimb, Izvorul Cociuba Mare n-a făcut nicio concesie ultimei clasate, Voința Cheresig, iar Victoria Avram Iancu a confirmat perioada fastă și în fața CSC Nojorid-Livada, pe seama căreia a realizat scorul rundei.

 

PLAY-OFF

CS Oșorhei – FC Universitatea Oradea 1-2 (0-2)

Marcatori: Andrei Iacob 60 / Dan Jurcă 32, Andreas Știubea 42

Olimpia Salonta – Club Atletic Oradea 1-2 (0-0)

Marcatori: Sergiu Oltean 46 / Alex Lezeu 64, Paul Chiș-Toie 76

CSO Ștei – ACS Transilvania Sport Academy 2-4 (0-2)

Marcatori: Gabriel Hărdălău 65, Mario Junc 81 / Remus Pașca 17, Marius Balogh 39, 88, Florin Pop 86

CLASAMENT PLAY-OFF

1. Transilvania Sport Academy – 52 de puncte

------------------------------------------------------------------

2. Club Atletic Oradea – 48 de puncte

3. CS Oșorhei – 40 de puncte

4. Olimpia Salonta – 34 de puncte

5. FC Universitatea Oradea – 29 de puncte

6. CSO Ștei – 23 de puncte.

Etapa viitoare (4 aprilie, ora 11.00): FC Universitatea Oradea – ACS Transilvania Sport Academy, Olimpia Salonta – CS Oșorhei, CSO Ștei – Club Atletic Oradea.

 

PLAY-OUT

CS Vadu Crișului – Foresta Tileagd 1-0 (1-0)

Marcator: Daniel Gavriș 30

Unirea Valea lui Mihai – Crișul Aleșd 4-1 (4-0)

Marcatori: Cristian Jurca 10, 37, Attila Mureșan 32, Milan Ardelean 41/ Daniel Lăsconi 66

Izvorul Cociuba Mare – Voința Cheresig 3-0 (1-0)

Marcatori: Bogdan Laslău 18, 87, Andrei Șut 50

Victoria Avram Iancu – CSC Nojorid Livada 6-1 (4-0)

Marcatori: Florin Buzgău 3, Felix Kocsis 4, Ionuț Rad 10, 60, Emil Pop 29, 76 / Teodor Cheregi 63

CLASAMENT PLAY-OUT

1. Crișul Aleșd – 31 de puncte

2. Foresta Tileagd – 25 puncte

3. Izvorul Cociuba Mare – 24 puncte

4. Unirea Valea lui Mihai – 19 puncte

5. CS Vadu Crișului – 18 puncte

6. Victoria Avram Iancu – 17 puncte

--------------------------------------------------------

7. CSC Nojorid Livada – 5 puncte

8. Voința Cheresig – 2 puncte

Etapa viitoare (4 aprilie): Crișul Aleșd – Victoria Avram Iancu, Foresta Tileagd – Unirea Valea Valea lui Mihai, Izvorul Cociuba Mare – ACS Vadu Crișului, Voința Cheresig – CSC Nojorid Livada.