Liga a IV-a la fotbal, la ora startului - CS Diosig porneşte cu prima şansă
Amânat cu o săptămână şi cu două echipe retrase din cauza problemelor financiare, startul Ligii a IV-a la fotbal se dă astăzi. Noua ediţie de campionat pare să aibă o favorită în CS Diosig, care s-a întărit cu 3 jucători de la fosta campioană, FC Hidişel.
Viitorul Marghita şi Victoria Avram Iancu sunt formaţiile care s-au retras din competiţie, locul lor fiind luat de CSC Sânmartin şi Unirea Livada. Dacă în prima fază, conducerea celor de la nou-promovata Padişul Bihorul Gurani anunţase că îşi va disputa meciurile de pe teren propriu la Sântion, în cele din urmă s-a stabilit că „acasă” pentru echipa patronată de Radu Coste va fi la Cheresig. Nici Zeno Bundea nu se va regăsi în calitate de „principal” al acestei echipe după ce discuţiile dintre cele două părţi au căzut. Cele trei „arme grele” sosite la CS Diosig de la FC Hidişel sunt Florin Lazăr, Sebastian Sfârlea şi Sebastian Zadori. Cu cea mai mare parte a lotului din sezonul trecut şi cu aceşti trei jucători, echipa pregătită de Vig Zoltan pare a avea prima şansă la cucerirea titlului de campioană a Bihorului. Şi Crişul Sântandrei se poate lăuda cu un transfer de marcă, sub comanda lui Ciprian Dianu urmând a evolua Sebi Ianc. Alături de acesta au mai venit Mălaiu, Arsene şi Olariu de la CS Diosig. În lupta pentru primele locuri va fi şi Bihorul Beiuş care a legitimat 6 noi jucători: Mihuţa (Luceafărul), Cr. Copil (FC Hidişel), Ciobriş, G. Popa (CSO Ştei), R. Matei (LPS Bihorul) şi Mândru. Un transfer de marcă a făcut şi CS Mădăras la care va evolua fostul jucător de la FC Bihor şi FC Braşov, Cosmin Letan. Mutări importante a făcut şi Universitatea Oradea care şi-a întărit jocul defensiv legitimându-i pe Fărcuţa şi Pocian veniţi de la FC Hidişel. Aşadar, după mutările făcute, în lupta pentru primele locuri par să fie echipele: CS Diosig, Crişul Sântandrei, Bihorul Beiuş, CS Mădăras, CSO Ştei şi Universitatea Oradea.
Programul primei etape:
Astăzi
Ora 11.00 - seniorii, ora 13.00 - juniorii
CSO Ştei - Unirea Valea lui Mihai
CSC FC Paleu - Olimpia Salonta (jocul de juniori a fost amânat)
Bihorul Beiuş - CSC Sânmartin
Viitorul Borş - Crişul Aleşd
Mâine
Ora 15.00 - seniorii, ora 17.00 - juniorii
CS Diosig - Locadin Ţeţchea
Ora 17.00 seniorii, ora 15.00 - juniorii
CS 2 Oşorhei - CS Mădăras
Padişul Gurani - Crişul Sântandrei (jocul de juniori a fost amânat)
Ambele jocuri dintre Unirea Livada şi Universitatea Oradea au fost amânate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.