Cele două formaţii bihorene angrenate în campionatul Seriei a 5-a din Liga a III-a dispută astăzi jocurile din cadrul etapei a treia. Dacă Luceafărul Oradea va întâlni pe teren propriu CS Iernut, formaţia pregătită de Călin Cheregi va juca în deplasare cu Unirea Dej. Ambele partide vor începe la ora 17.00.

Luceafărul Oradea - CS Iernut

Începutul în forţă al echipei pregătite de Zsolt Muzsnay poate continua şi în această rundă când la Baza Sportivă din Sînmartin vor veni mureşenii de la CS Iernut clasaţi pe locul al 7-lea. Aceştia au înregistrat o victorie, 1-0 cu Unirea Dej pe teren propriu, şi o înfrângere, 2-1 în deplasare cu Unirea Jucu în primele două etape. În schimb, orădenii au avut un start perfect, marcând câte trei goluri în fiecare rundă, suficient pentru a-şi apropia victoria de fiecare dată (3-0 acasă cu AFK Miercurea Ciuc şi 3-1 în deplasare cu Sănătatea Cluj) şi pentru a ocupa prima poziţie în clasament.

 

Unirea Dej - CS Oşorhei

Echipa condusă de Călin Cheregi, chiar dacă evoluează în deplasare, este îndreptăţită să spere la un rezultat pozitiv în condiţiile în care întâlneşte o formaţie cu un debut modest de sezon. Totuşi bihorenii merg la Dej cu moralul afectat uşor de decizia FRF care a admis recursul făcut de ACS Fotbal Comuna Recea la decizia de omologare la "masa verde" cu 0-3 şi încheiat pe teren cu 1-0 pentru maramureşeni în prima etapă. Astfel, în urma acestei hotărâri, bihorenii coboară de pe locul al 3-lea pe locul al 11-lea. Unirea Dej este clasată cu două poziţii mai jos după ce în prima rundă a pierdut pe teren propriu, 4-2, cu Sănătatea Cluj, iar în etapa a doua s-a înclinat 1-0 în deplasare, cu CS Iernut. Aşadar, adversar perfect abordabil pentru trupa lui Călin Cheregi care poate să vină de la Dej cu cel puţin un punct.

 

Tot astăzi se mai dispută următoarele partide: Luceafărul Bălan - Sănătatea Cluj, Unirea Jucu - Industria Galda, ASF Comuna Recea - FC Zalău şi AFC Odorheiu Secuiesc - Avântul Reghin. Ieri, după închiderea ediţiei, s-a disputat partida AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - CSM Sighetu Marmaţiei.

 

Clasament

1. Luceafărul Oradea       2        2        0        0        6-1     6

..............................................................................................................................

2. CSM Sighetu Marmaţiei         2        2        0        0        6-2     6

3. ASF Comuna Recea    2        2        0        0        5-3     6

4. Unirea Jucu        2        1        1        0        3-2     4

5-6. Industria Galda         2        1        0        1        5-5     3

Sănătatea Cluj-Napoca     2        1        0        1        5-5     3

7-9. CS Iernut        2        1        0        1        2-2     3

AFC Odorheiu Secuiesc  2        1        0        1        2-2     3

Avântul Reghin      2        1        0        1        2-2     3

10. Csikszereda Miercurea Ciuc 2        1        0        1        2-4     3

11. CS Oşorhei      2        0        1        1        1-2     1

12. Luceafărul Bălan        2        0        0        2        3-6     0

13. Unirea Dej        2        0        0        2        2-5     0

14. FC Zalău         2        0        0        2        0-3     0