Liderul Ligii a IV-a s-a distanţat - Tricolorul Alparea se îndreaptă spre baraj
În prima repriză, Briciu, Madar jr. şi Morna au ratat deschiderea scorului, gazdele solicitând lovitură de la 11 metri în minutele 28 şi 48. Cu un sfert de oră înainte de final duelul Copas-Ianc a fot apreciat de centralul Danşa ca fault asupra jucătorului gazdelor, iar penalty-ul a fost transformat de Sorin Ban. După gol, oaspeţii şi-au creat superioritate la mijlocul terenul, însă n-au ajuns să tragă la poartă, cea mai mare ocazie de egalare consemnându-se în minutul 89, când Balla a pătruns în careu, dar a fost blocat în momentul şutului de către Şerban Pop. A fost singurul şut expediat pe cadrul porţii de vizitatori. Oaspeţii au mizat pe construcţie şi omogenitate, pe jocul de pase în timp ce Alparea a construit simplu, vertical, pe poartă. Prezent la joc, însoţit de fostul său elev, Viorel Vancea, antrenorul Emeric Jenei a spus despre derby: „S-au întâlnit două echipe bune, preocupate de joc, două echipe care nu au păcălit fotbalul. Nu degeaba sunt primele două clasate".
Tricolorul Alparea - FC Paleu 1-0 (0-0)
A marcat: Ban 74 pen
Tricolorul: Bonta - Fitero, Madar, Şerban Pop, Briciu - Ianc (90 Moise), Pereţ, Bulz, Ban - Ardelean (60 Lascu), Morna (85 Iova). Antrenor: Mircea Madar.
Kinder Paleu: Gheţe - Judea, Lupuţ, Mureşan (76 Ramariavelo), Pop (46 Copas) - Balea, R. Ştefan, Grosu (83 Ienciu), Balla - Kiss E (63 Muzsnay jr), Avram. Antrenor: Zsolt Muzsnay.
Au arbitrat: Laurenţiu Danşa - la centru, Dan Pereş şi Carmen Neagu - asistenţi (toţi din Oradea). Observator AJF: Gheorghe Pirte.
Mie mi-ar fi fost rusine dupa meci sa ma bucur pt victorie :|
cum sa fie cu ochi pe ei,daca de acolo porneste tot,,jocurile sunt aranjate,,
Rusine, d-le Damsa de ce arbitrezi de ata-tia ani la nivelul acesta oare;ptr.Ce te prtezi la gainari,am crezut ca cei de la ajf sant cu ochi pe voi dar ma-m inselat...............
multa bafta spre baraj alparenilor
multa bafta