Lăcătuş vrea rezultat pozitiv, nu spectacol
"Calificarea în primăvara europeană ar reprezenta o performanţă foarte bună, în urma rezultatelor mai puţin satisfăcătoare din ultima perioadă. Dacă vom reuşi să ne calificăm poate că evoluţia noastră mai slabă ar putea fi uitată mai uşor. Sperăm ca şansele noastre să rămână intacte după acest joc", a spus Lăcătuş. Tehnicianul stelist speră ca după meciul cu Liverpool şansele de calificare în 16-imile Ligii Europa să rămână intacte. "Este un joc foarte important, în compania unui adversar foarte puternic. Vom încerca să scoatem cel mai mult din această partidă, în aşa fel încât şansele noastre pentru calificare să se menţină. Jucăm împotriva unei echipe titrate, cu foarte multe performanţe. Noi trebuie să profităm de şansele noastre, atâta timp cât ele există. Vreau să avem continuitate, inteligenţă şi un joc colectiv foarte bun, iar dacă vom reuşi să menţinem aceste lucruri cât mai mult timp atunci putem spera la un rezultat cât mai bun împotriva lui Liverpool", a mai spus Lăcătuş. Tehnicianul crede că jucătorii care vor intra pentru Liverpool în partida cu Steaua vor fi mai motivaţi să demonstreze că merită un loc în echipa engleză. "Lipsa unora dintre jucători la Liverpool ar putea conta în acest meci, dar nu cred că noi trebuie să ne gândim că, dacă Liverpool este în această situaţie, nu va avea înlocuitori care să joace la acelaşi nivel. Sunt sigur că aceşia vor face tot posibilul pentru a demonstra că îşi merită locul în echipă", a precizat el. Antrenorul a anunţat că, în primul rând, la partida cu Liverpool, vrea un rezultat bun, nefiind interesat de spectaculozitatea jocului echipei "roş-albastre". "Steaua a fost lăudată după meciul de la Liverpool, însă a pierdut cu 4-1. Într-adevăr a făcut un joc bun, dar rezultatul este cel care rămâne. Din acest motiv, vom încerca să obţinem maximum printr-un joc foarte bine organizat, chiar dacă jocul nu va fi unul spectaculos. Atâta timp cât rezultatul va fi unul favorabil pentru noi, nu mă va deranja jocul", a concluzionat Lăcătuş.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.